Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

Visual Fan marchează un an record în 2025: profit în creștere cu peste 120% și evoluție solidă pe toate liniile strategice

Posted on By

Visual Fan S.A. (companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW) anunță rezultatele financiare preliminare pentru anul 2025, marcate de o evoluție semnificativă a principalilor indicatori și de consolidarea modelului de business construit în ultimii ani.

Indicatori financiari cheie

Compania Visual Fan S.A. a înregistrat în 2025 un profit net de 12,5 milioane lei, în creștere cu 121,04% comparativ cu 5,7 milioane lei în anul precedent, și o cifră de afaceri de 200,4 milioane lei, în creștere cu 109,42% față de 95,7 milioane lei în 2024. Marja netă s-a îmbunătățit la 6,25% de la 5,92%, evoluție care reflectă atât eficientizarea operațională și disciplina financiară, cât și capacitatea companiei de a valorifica extinderea portofoliului și integrarea verticală a liniilor de business.

În 2025, Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 236,3 milioane lei, în creștere cu 80,17% față de anul anterior. Profitul net a ajuns la 16,8 milioane lei, marcând o creștere cu 61,06% comparativ cu 2024. Marja netă s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii cinci ani, atingând 7,12% în 2025, față de 6,94% în 2021. Această performanță înregistrată confirmă eficiența strategiei de dezvoltare implementate la nivel de grup: diversificare controlată, integrare verticală și focus constant pe profitabilitate sustenabilă.

Performanța din 2025 marchează o etapă clară de maturizare financiară, atât la nivel consolidat, cât și individual, reflectată prin consolidarea marjelor, expansiunea profitului, îmbunătățirea randamentului capitalului utilizat și stabilizarea structurii operaționale după etapa investițională și de consolidare din anii anteriori.

Evoluția diviziilor strategice în 2025

Allview Energy

Divizia dedicată implementării de proiecte Full EPC pentru parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni, inclusiv cu capacități de stocare, s-a concentrat pe consolidarea poziției pe segmentul Full EPC, gestionând proiecte complexe, de la proiectare și până la conectarea în Sistemul Energetic Național. Strategia a vizat creșterea eficienței execuției și optimizarea fluxurilor operaționale.

Allview Auto

Segmentul de mobilitate electrică a înregistrat în 2025 o dinamică accelerată. Modelul Allview CityZEN a obținut o cotă de piață de peste 42% pe segmentul său în 2025, confirmând poziția competitivă a diviziei. Extinderea rețelei de parteneri și consolidarea infrastructurii comerciale au susținut creșterea volumelor și dublarea vânzărilor față de anul anterior.

Electro IT

Divizia care a reprezentat nucleul companiei, de peste 20 de ani, a continuat procesul de eficientizare și repoziționare, cu accent pe produse inteligente, eficiente energetic și adaptate nevoilor reale ale consumatorilor, combinând tehnologia avansată cu design modern și accesibil.

Ecosistemul ERA

Prin proiectul ERA, Allview construiește o linie de business digitală bazată pe abonamente, cu focus pe venituri recurente și scalabilitate. Aplicația ERA Health și platforma ERA HoReCa creează premisele unei creșteri accelerate a valorii pe utilizator și a retenției. Vedem acest ecosistem ca un motor de creștere pe termen mediu și lung, cu potențial de extindere constantă. Pe termen mediu, această linie de business este proiectată să crească ponderea veniturilor recurente în totalul cifrei de afaceri.

„Rezultatele preliminare din 2025 nu reprezintă doar o performanță financiară, ci dovada că viziunea noastră prinde contur. Am construit un ecosistem în care energia, tehnologia și mobilitatea se completează natural, generând valoare reală. Privim înainte cu ambiția de a transforma această dinamică solidă de creștere într-un model durabil, capabil să creeze stabilitate, inovație și impact pe termen lung pentru acționari, parteneri și comunitate.” a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan S.A.

Direcții strategice pentru 2026

Pentru perioada următoare, direcția principală vizează transformarea ritmului actual de dezvoltare într-un model stabil, predictibil și sustenabil, cu priorități strategice clar definite la nivelul fiecărei divizii.

Allview Energy are ca principal obiectiv atragerea și implementarea proiectelor de anvergură în perioada 2026–2027, consolidarea poziției ca partener Full EPC stabil atât pentru dezvoltarea de parcuri fotovoltaice, cât și sisteme de stocare, dar și extinderea serviciilor post-implementare.

Strategia Allview Auto vizează extinderea rețelei de parteneri către o acoperire națională de aproximativ 80%, dublarea vânzărilor, diversificarea portofoliului de vehicule electrice, dar și explorarea extinderii regionale.

Pentru ramura Electro IT strategia vizează extinderea portofoliului de electrocasnice în linie cu evoluția cererii din piață și consolidarea poziționării companiei ca furnizor de soluții inteligente pentru locuință, prin integrarea soluțiilor AI în portofoliu.

Investițiile constante în ecosistemul ERA susțin creșterea veniturilor recurente prin dezvoltarea unei platforme digitale integrate, dedicate sănătății și alimentației inteligente. Strategia are în centru construirea unui model scalabil, cu potențial ridicat de retenție și valoare pe utilizator, într-un segment cu perspective solide de creștere pe termen mediu și lung.

La nivel bursier, Visual Fan S.A. (BVB: ALW) este listată pe segmentul AeRO Premium al Bursei de Valori București, simbol care reflectă evoluția operațională și strategică a companiei în fața investitorilor instituționali și de retail. Acțiunile ALW se tranzacționează activ în piață, având un preț în jurul valorii de ~22,6 lei/acțiune la începutul anului 2026, iar valoarea de piață (capitalizarea bursieră) se situează în jurul a peste 148 milioane lei, cu o apreciere semnificativă pe ultimul an (+58% la nivel de preț) și volume relevante de tranzacționare pe AeRO Premium.

Despre Allview

Visual Fan S.A., compania românească din spatele brandului Allview (simbol bursier ALW), se remarcă printr-o experiență de peste două decenii în dezvoltarea de dispozitive inteligente mobile, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri, smart TV-uri și alte gadgeturi. Fondată în 2002 la Brașov, Visual Fan a devenit un lider vizionar în tehnologie, lansând produse care fac inovația accesibilă publicului larg. Printre realizările notabile ale companiei se numără lansarea, în 2016, a celui mai avansat sistem Smart Home din România, urmată în 2017 de crearea primului asistent vocal în limba română, AVI. În 2019, Visual Fan a încheiat un parteneriat direct cu Google pentru Android TV™, devenind în 2020 primul brand românesc ce a adoptat tehnologia QLED. În 2023, compania a făcut un pas important prin upgrade-ul aplicației Allview AVI GPT, integrând un model avansat de limbaj natural, susținut de inteligența artificială (AI).

În 2022, Visual Fan a lansat conceptul Green by Allview, o strategie de diversificare a portofoliului, care vizează un viitor sustenabil prin trei divizii principale: ERA Health, Allview Energy și Allview Auto. Acest concept inovator integrează toate aspectele vieții moderne – de la sănătatea personală și energia verde, până la mobilitate.

Divizia Allview Energy a debutat în 2022 cu soluții solare pentru locuințe sustenabile și eficiență energetică. În ultimul an, Allview Energy a semnat contracte majore de centrale fotovoltaice Full EPC cu companii de top din mediul privat și public, contribuind la decarbonizarea economiei și promovarea sustenabilității energetice. Astfel, a luat naștere divizia Renewable EPC, care face parte din strategia Green by Allview și este dedicată implementării de proiecte Full EPC pentru parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni, inclusiv cu capacități de stocare. Aceste inițiative subliniază angajamentul companiei față de inovație, sustenabilitate și îmbunătățirea constantă a experienței utilizatorilor.

Divizia Allview Auto a început activitatea în 2021, având ca obiectiv redefinirea mobilității viitorului printr-o nouă viziune în domeniul vehiculelor electrice. În decembrie 2023, a fost lansat modelul 100% electric Allview CityZEN, ce poate fi condus începând cu vârsta de 16 ani. Acesta a depășit estimările de vânzări pentru 2024, marcând astfel, popularitatea și atractivitatea modelului pentru tinerele generații. Anul 2025 marchează un nou pas strategic în dezvoltarea diviziei Allview Auto, prin lansarea modelelor CityARGO și e-VanGO.

Comunicatele de presa

Navigare în articole

Previous Post: Ce rol au ambalajele de patiserie în funcționarea afacerii tale? Vezi stocul Snick Ambalaje
Next Post: TCL extinde accesul la 5G și Wi-Fi 7 cu o nouă gamă de soluții performante și accesibile

More Related Articles

Samsung redefinește căutarea AI pe televizoarele inteligente cu un asistent vocal Bixby mai inteligent Comunicatele de presa
Pentru echilibrul dintre Oameni, Societate și Planetă: inovațiile holistice Panasonic și viziunea Green IMPACT prezentate la IFA 2025 Comunicatele de presa
Magia inteligenței artificiale. Cum redefinește HONOR Magic8 Pro experiența smartphone Comunicatele de presa
Motorola lansează razr fold și edge 70 fusion și aduce energia FIFA World Cup 26™ către fani din întreaga lume Comunicatele de presa
SSD-uri în lucrul la distanță: fluidizați-vă fluxul de lucru și economisiți timp Comunicatele de presa
Philips Dynalite devine Signify Dynalite Comunicatele de presa
  • Cum să folosești video în social media: strategii eficiente
  • Cum poate fi sustinuta incluziunea prin angajare
  • Why Prior Art Search Is Essential for Strong Patent Drafting
  • 5 criterii după care alegi platforma de contabilitate potrivită pentru PFA-ul tău
  • Aproape de metrou nu e suficient: cum verifici o clinică stomatologică din Piața Romană

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

  • Bio-Securitatea și Managementul Integrat al Dăunătorilor: Ghidul Esențial pentru Protejarea Spațiilor Urbane, Sănătății Publice și a Activelor Imobiliare
  • Secretele degustării uleiului de măsline
  • Comparativ: Air Fryer vs. Cuptor clasic – investiție în 2026
  • Există nacele pentru lucrări de întreținere la echipamentele de telecomunicații?
  • Secretele cozonacului pufos: Frământare până „transpiră grinda”
  • Când se impune o renovare la nivelul sediului afacerii tale și ce impact are asupra productivității
  • Alegerea unui nume de domeniu memorabil pentru site-ul tău
  • Cele mai bune platforme pentru cursuri online gratuite
  • Cum să folosești Google Search ca un detectiv: Operatori avansați
  • Istoria jocurilor video: De la Pac-Man la Realitatea Virtuală
  • iPhone 16 Pro Max secondhand, alegerea inteligentă de la YZZY. Comandă online, livrează în toată țara
  • Cum să îți reiei rutina de îngrijire personală după naștere
  • Ghidul diversificării alimentației la copii: de la autodiversificare la piureuri
  • Ghid practic pentru gestionarea calmă a colicilor la bebeluș
  • Sfaturi practice pentru organizarea camerei copilului
  • Beneficiile economice și de mediu ale tehnologiei No-Till
  • Cum să înființezi o livadă de pomi fructiferi
  • Rolul cooperativelor agricole în negociere
  • Gestionarea bolilor foliare la culturile de toamnă
  • Browser sau aplicație, ce aleg cei care joacă de ani buni
  • Cum să folosești video în social media: strategii eficiente
  • Cum poate fi sustinuta incluziunea prin angajare
  • Why Prior Art Search Is Essential for Strong Patent Drafting
  • 5 criterii după care alegi platforma de contabilitate potrivită pentru PFA-ul tău
  • Aproape de metrou nu e suficient: cum verifici o clinică stomatologică din Piața Romană

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.