Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

Visual Fan anunță performanțe financiare remarcabile pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2024 și noi strategii de dezvoltare a companiei

Posted on By
  • Profitul net realizat de compania Visual Fan S.A. a înregistrat o creștere de 65% în trimestrul trei al anului 2024, în comparație cu perioada similară din 2023.
  • Pentru anul 2025, compania vizează obiective ambițioase pentru toate diviziile, bazându-se pe realizările remarcabile obținute până în prezent. Acestea au pus bazele unei dezvoltări accelerate și confirmă direcțiile strategice menite să stimuleze expansiunea, dar și să susțină inovația în fiecare sector de activitate.

Brașov, 28 noiembrie 2024. Visual Fan S.A. (companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW) anunță rezultatele financiare excepționale înregistrate pe parcursul celui de-al treilea trimestru al anului 2024, confirmând strategia sa solidă de creștere și expansiune în domenii cheie.

Performanțe financiare ce reflectă angajamentul și eficiența echipei

La nivelul companiei Visual Fan S.A., în trimestrul trei al anului 2024, profitul net a înregistrat o creștere semnificativă de 65%, ajungând la 2,18 milioane lei. Cifra de afaceri a atins 50,46 milioane lei, marcând o creștere de 5% față de aceeași perioadă a anului trecut.

La nivel de grup, profitul net s-a situat la 5,12 milioane lei, marcând o creștere de 56%, iar cifra de afaceri a ajuns la 70,56 milioane lei și a înregistrat o creștere de 10%. Aceste rezultate subliniază eficacitatea viziunii integrate a companiei și abilitatea sa de a valorifica diversificarea, răspunzând cu agilitate și excelență cerințelor unei piețe în continuă schimbare.

Diviziile strategice, motorul expansiunii

Divizia IT&C rămâne un pilon central al companiei, generând aproximativ 50% din veniturile totale în trimestrul trei al anului 2024. Această performanță se datorează unui portofoliu diversificat de produse și angajamentului constant de a integra tehnologii inovatoare accesibile unui public larg.

Prin integrarea de soluții avansate în dispozitive electronice comercializate la prețuri juste, divizia IT&C continuă să joace un rol esențial în democratizarea tehnologiilor inovatoare. Produsele din portofoliul Allview, precum gamele de Smart TV-uri QLED (cu sistem de operare Android TV™ sau VIDAA), conceptul ERA Health și frigiderul Allview Smart ERA Side by Side cu launcher-ul ERA Fridge integrat, precum și Asistentul Vocal AVI GPT, reflectă această viziune și contribuie la menținerea relevanței brandului pe o piață dinamică și competitivă.

Conceptul inovator Green by Allview, lansat în urmă cu doi ani, integrează divizii cheie precum ERA Health, Solar Energy și Allview Auto, reflectând angajamentul Visual Fan de a contribui la reducerea amprentei de carbon și construirea un viitor sustenabil pentru generațiile următoare. Acest demers strategic nu doar că diversifică portofoliul companiei, dar redefinește standardele vieții moderne prin soluții care acoperă sănătatea personală, energia verde și mobilitatea electrică, aducând o schimbare semnificativă în fiecare dintre aceste domenii.

ERA Health – inovație pentru locuințele inteligente

Anul 2024 a deschis un nou capitol pentru divizia ERA Health, odată cu listarea frigiderului Allview Smart ERA Side by Side, într-un mare lanț de retail. Acest produs inovator integrează launcher-ul ERA Fridge, transformându-se în inima locuințelor moderne. Cu funcții avansate, menite să îmbunătățească semnificativ viața de zi cu zi a utilizatorilor, acesta contribuie la reducerea risipei alimentare prin recomandarea de rețete bazate pe alimentele din stoc, prioritizate în funcție de termenul lor de valabilitate și afișează conținutul de vitamine și minerale al fiecărei rețete sugerate, facilitând adoptarea unui stil de viață sănătos.

Allview Solar Energy – proiecte de amploare și consolidarea poziției în industria energiei

În 2024, divizia Allview Solar Energy a înregistrat o creștere semnificativă, implementând peste 20 de proiecte fotovoltaice de amploare, cu capacități între 1 și 5 MW, în regim full EPC (Engineering, Procurement, Construction). Recent, semnarea contractului cu Tenersolar Park pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic de 45,15 MW, confirmă direcția strategică pentru 2024 și contribuie la atingerea obiectivului de contractare a 100 MW în proiecte fotovoltaice până la sfârșitul anului, ceea ce va genera cel puțin dublarea cifrei de afaceri și a profitului companiei Visual Fan în următorii ani.

Divizia Allview Auto – vânzări record în 2024

Divizia Allview Auto a depășit cifra de afaceri previzionată pentru 2024, stabilită pe baza comercializării a 100 de unități Allview CityZEN, datorită cererii peste așteptări pentru acest model full electric. Rezultatul evidențiază nu doar popularitatea și atractivitatea mașinii Allview, care poate fi condusă începând cu vârsta de 16 ani, ci și angajamentul companiei de a oferi soluții de mobilitate versatilă și sustenabilă, adaptate cerințelor noilor generații. Această performanță reprezintă o confirmare a direcției strategice asumate, bazată pe pasiune, dedicare și o conexiune profundă cu tinerii – motorul schimbării și inovării în domeniul mobilității electrice.

„Trăim într-o perioadă de transformări globale rapide, în care tehnologia și sustenabilitatea nu mai sunt opțiuni, ci direcții obligatorii pentru un viitor mai bun. De-a lungul celor peste 20 de ani de existență, compania Visual Fan a demonstrat în nenumărate rânduri că are capacitatea de a se adapta acestei dinamici prin inovație continuă, construind soluții care răspund nevoilor unei lumi în continuă schimbare. Credem că adaptabilitatea și viziunea pe termen lung sunt cheia pentru a rămâne relevanți într-o economie globală competitivă, iar fiecare proiect pe care îl dezvoltăm este un pas sigur spre acest obiectiv.

Realizările recente ale companiei noastre marchează primi pași într-o serie de proiecte ambițioase planificate pentru 2025. Noua divizie, Renewable EPC by Allview, creează premise solide pentru contractarea și implementarea unor proiecte de amploare, confirmând direcția strategică a companiei.” a declarat Lucian Peticilă, CEO al Visual Fan.

Visual Fan își reafirmă încrederea în strategia sa solidă și planurile ambițioase pentru 2025, având ca obiectiv consolidarea poziției pe piață și generarea plusului de valoare pe termen lung pentru investitori și parteneri.

Despre Allview

Visual Fan S.A., compania românească din spatele brandului Allview (simbol bursier ALW), se remarcă printr-o experiență de peste două decenii în dezvoltarea de dispozitive inteligente mobile, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri, smart TV-uri și alte gadgeturi. Fondată în 2002 la Brașov, Visual Fan a devenit un lider vizionar în tehnologie, lansând produse care fac inovația accesibilă publicului larg. Printre realizările notabile ale companiei se numără lansarea, în 2016, a celui mai avansat sistem Smart Home din România, urmată în 2017 de crearea primului asistent vocal în limba română, AVI. În 2019, Visual Fan a încheiat un parteneriat direct cu Google pentru Android TV™, devenind în 2020 primul brand românesc ce a adoptat tehnologia QLED. În 2023, compania a făcut un pas important prin upgrade-ul aplicației Allview AVI GPT, integrând un model avansat de limbaj natural, susținut de inteligența artificială (AI).

În 2022, Visual Fan a lansat conceptul Green by Allview, o strategie de diversificare a portofoliului, care vizează un viitor sustenabil prin trei divizii principale: ERA Health, Solar Energy și Allview Auto. Acest concept inovator integrează toate aspectele vieții moderne – de la sănătatea personală și energia verde, până la mobilitate.

Divizia Allview Solar Energy a debutat în 2022 cu soluții solare pentru locuințe sustenabile și eficiență energetică. Consolidată în 2023 prin atragerea de specialiști în sectorul industrial, divizia a finalizat peste 20 MW de proiecte fotovoltaice, devenind recunoscută pentru sistemele industriale de 1-5 MW. În 2024, Solar Energy a semnat contracte majore de centrale fotovoltaice Full EPC cu companii de top din mediul privat și public, contribuind la decarbonizarea economiei și promovarea sustenabilității energetice. Astfel, a luat naștere divizia Renewable EPC, care face parte din strategia Green by Allview și este dedicată implementării de proiecte Full EPC pentru parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni, inclusiv cu capacități de stocare.

Aceste inițiative subliniază angajamentul companiei față de inovație, sustenabilitate și îmbunătățirea constantă a experienței utilizatorilor.

ȘTIRI

Navigare în articole

Previous Post: HONOR lansează noul sistem de operare MagicOS 9.0 optimizat cu funcții AI
Next Post: Hesburger deschide al șaselea restaurant din România, în Mega Mall, și ajunge la investiții de 1,5 milioane Euro în București

More Related Articles

 HONOR prezintă o arhitectură AI pe patru niveluri și colaborează cu Google Cloud pentru mai multe experiențe la VivaTech 2024 ȘTIRI
Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing ȘTIRI
realme GT7 debutează oficial pe 27 mai la Paris ȘTIRI
Xiaomi lanseaza magazinul online oficial în România ȘTIRI
HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026 ȘTIRI
Samsung și Orange Group își consolidează parteneriatul strategic pentru a introduce vRAN și Open RAN în Europa ȘTIRI
  • Ce buchet de flori cu Stitch se potrivește pentru o absolventă?
  • Bucătăria mănăstirească: Secretele gustului de neuitat din simplitate
  • Ce înseamnă Protecția Premium la o mașină închiriată și ce acoperă concret?
  • Pompele de căldură sunt cu adevărat prietenoase cu mediul sau este doar marketing?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de pâinea și patiseria
  • Cele mai ciudate adaptări ale animalelor marine și ce ne învață despre evoluție
  • Cele mai bune soluții de răcire pentru laptopurile de tip ultrabook
  • De ce trec tot mai multe patiserii și restaurante la pungi de hârtie kraft pentru comenzile la pachet?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de conținutul digital
  • Greșeli frecvente când vine vorba de educația online
  • Greșeli frecvente când vine vorba de viața la țară
  • Ce spune solul înainte de fertilizare și de ce aceeași doză nu merge peste tot
  • Greșeli frecvente când vine vorba de conservarea recoltei
  • Sfaturi pentru mame: Recâștigă-ți încrederea în corp după naștere
  • Greșeli frecvente când vine vorba de apicultura pentru începători
  • Fertilizarea corectă nu se face „după ochi”: cum decide fermierul doza potrivită pentru fiecare parcelă
  • Importanța soiurilor autohtone în conservarea tradiției agricole românești
  • Merită să plătești asigurarea completă în loc să lași garanție la închirierea unei mașini?
  • Funcționează pompa de căldură și la minus 20 de grade?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de apicultura
  • Când are o companie nevoie de o firmă de pază? Situații frecvente în București
  • Cursurile SSM, explicate: ce trebuie să verifici înainte de înscriere
  • Analiza beneficiilor externalizării funcțiilor non-core ale firmei moderne
  • Black Friday: ofertele aduc clienții pe site. Pot aceștia să finalizeze comanda?
  • Ce caracteristici tehnice trebuie să aibă o cutie de tort rezistentă la transport și manipulare?

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.