Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

Un nou record pentru aur: prețul a depășit 3.650 de dolari

Posted on By
  1. Aurul a înregistrat, în medie, creșteri de 15% în fiecare perioadă de recesiune majorădin ultimele două decenii
  2. La începutul lunii septembrie, prețul aurului a atins un nou maxim istoric de 3.650 dolari
  3. Cererea globală depășește anual 5.000 de tone, fiind susținută de băncile centrale și economiile emergente, China jucând un rol central

București, 11 septembrie 2025: Într-un context economic marcat de inflație ridicată, datorii record și stagnare, la nivel global, aurul își confirmă din nou rolul istoric de protecție a valorii. Atât datele internaționale, cât și experiențele României demonstrează faptul că investițiile în aur rămân printre cele mai sigure soluții pentru menținerea stabilității financiare în perioadele turbulente.

Aurul rămâne unul dintre cele mai performante active tranzacționate la bursă, cu o creștere de peste o treime de la începutul anului. De la mijlocul lunii august, prețul metalului galben a înregistrat un nou avans, crescând cu 11% în doar trei săptămâni, de la 3.300 dolari/uncie la peste 3.650 dolari. Această evoluție rapidă nu doar că nu a slăbit impulsul pieței ascendente, ci l-a consolidat, generând prognoze îndrăznețe din partea analiștilor de pe Wall Street. Pentru a pune în perspectivă, în 2005–2006, aurul era cotat la doar 500–600 dolari/uncie.

Bancherii de la Goldman Sachs și-au reconfirmat estimarea ca prețul aurului să atingă cel puțin 4.000 dolari până la sfârșitul anului. Într-o analiză recentă, aceștia iau în calcul, însă, o creștere și mai spectaculoasă, de până la 5.000 dolari/uncie. Condiția pentru o asemenea creștere record este ca doar 1% din titlurile de stat americane aflate în posesia privată să fie transferate de la obligațiuni către diferite produse de investiții în aur. Cu alte cuvinte, dacă economiștii sau investitorii particulari urmează exemplul marilor bănci centrale și încep să înlocuiască titlurile de stat cu aur.

Așteptările privind o scădere semnificativă a ratelor dobânzilor în SUA, alături de achizițiile continue ale băncilor centrale din economiile emergente, impulsionează creșterea rapidă a prețului aurului. În paralel, cererea globală depășește anual 5.000 de tone, fiind alimentată nu doar de băncile centrale, ci și de economiile emergente, China jucând un rol central în această dinamică.

Istoria demonstrează că, în fiecare recesiune majoră din ultimele două decenii, aurul a oferit randamente solide, cu câștiguri medii de aproximativ 15%. Astfel, prețul aurului a crescut cu 16% în timpul crizei dot-com din 2001, cu 25% în perioada crizei financiare globale 2007–2009 și tot cu 25% în timpul pandemiei din 2020. De regulă, orice scădere temporară cauzată de constrângeri de lichiditate este urmată de o tendință ascendentă puternică, confirmând reziliența metalului prețios.

Istoria României oferă lecții importante. În anii ’90, hiperinflația a erodat economiile populației, iar din lipsa educației financiare și a accesului facil la aur, majoritatea oamenilor s-au orientat către imobiliare sau depozite bancare. Criza din 2008, cu măsurile de austeritate, creșterea șomajului și pierderea încrederii în piața imobiliară, au subliniat din nou rolul aurului ca reper stabil și sigur pentru protejarea valorii economiilor.

Specialiștii Tavex subliniază că aurul nu trebuie privit ca un privilegiu rezervat celor înstăriți. Opțiuni accesibile, precum lingourile de 1 gram sau fondurile tranzacționate la bursă cu praguri reduse de intrare, permit oricui să-și diversifice economiile. Totodată, este important de reținut că bijuteriile nu echivalează cu aurul de investiție, implicând costuri suplimentare semnificative și TVA, în timp ce aurul de calitate investițională în Uniunea Europeană este scutit de TVA. Autenticitatea reprezintă un alt factor esențial: doar monetăriile și rafinăriile o pot garanta, nu certificatele comerciale.

„În perioadele de incertitudine, aurul nu este doar un lux, ci o necesitate. Încurajăm oamenii să privească aurul ca pe un instrument practic și accesibil pentru protejarea economiilor, și nu ca pe un activ exclusiv rezervat celor înstăriți. Cu opțiuni precum lingourile de 1 gram sau ETF-urile cu praguri reduse de intrare, oricine poate începe să își construiască un plan de siguranță. Chiar și investițiile mici și constante, realizate în timp, pot ajuta la menținerea puterii de cumpărare, reducerea expunerii la inflație și consolidarea securității financiare pe termen lung. Aurul și-a dovedit reziliența în fiecare criză majoră din ultimele decenii și continuă să fie un reper de încredere pentru cei care caută stabilitate,” a declarat Victor Dima, Managerul Departamentului de Trezorerie Tavex România.

Privind către următoarele 12 luni, perspectiva Tavex pentru România se aliniază cu opiniile CFA Institute Romania. Se estimează o temperare a inflației față de nivelul actual de 7,8%, deși riscul unor presiuni deflaționiste rămâne redus. Proiecțiile pentru cursul EUR/RON indică o depreciere a leului pe termen mediu și lung, iar o creștere de aproximativ 15% a masei monetare susține menținerea unui climat inflaționist. Astfel, chiar dacă inflația va încetini, presiunea asupra puterii de cumpărare a cetățenilor va continua, evidențiind importanța diversificării economiilor și a considerării aurului drept un reper esențial al protecției financiare.

Economiile regulate, chiar și în sume mici, alături de reducerea datoriilor, pot construi o siguranță financiară pe termen lung. Păstrarea banilor exclusiv în numerar sau în conturi curente duce la pierderea puterii de cumpărare prin inflație, în timp ce diversificarea în depozite bancare, titluri de stat, acțiuni, imobiliare și aur de investiție oferă o protecție mult mai solidă. Un portofoliu echilibrat, susținut de multiple surse de venit, asigură stabilitatea necesară într-un mediu economic volatil.

Despre Tavex

Fiind cel mai mare comerciant de aur de investiții din Europa de Nord și un jucător din ce în ce mai important pe piața din România și Europa de Sud-Est, Tavex este un membru important al Grupului Tavid, înființat în 1991. Tavex și-a deschis porțile în România în 2019 și are deja trei birouri în București și unul în Cluj. Tavex oferă produse de aur și argint de investiții fizice, de înaltă calitate, dar și servicii de schimb valutar. Compania este specializată în oferirea de aur de investiții, inclusiv monede de aur și lingouri de aur, precum și argint de investiții, având în același timp condiții atractive de schimb pentru cele 46 de valute.

Tavex nu este doar o opțiune unde să investești în aur și să schimbi valută. Tavex are misiunea de a face lumea finanțelor mai accesibilă și mai ușor de înțeles. Credem în aur și în securitatea pe care o oferă tuturor.

Comunicatele de presa

Navigare în articole

Previous Post: Aparatele electrocasnice Samsung devin primele produse care primesc eticheta de securitate IT BSI prin acordul de recunoaștere reciprocă Coreea-Germania
Next Post: Stanton Chase sărbătorește 20 de ani de excelență în România, cu peste 1.000 de proiecte realizate, 500 de clienți din multiple industrii și mii de lideri formați

More Related Articles

Zea et Sia și HOSPICE Casa Speranței lansează campania „Îngeri pentru Viață” — un omagiu adus compasiunii și solidarității Comunicatele de presa
Smartphone-ul Android TCL NXTPAPER 70 Pro oferă confort vizual pe tot parcursul zilei Comunicatele de presa
Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025 Comunicatele de presa
Freshful by eMAG sărbătorește 4 ani de creștere: hipermarketul online este ales de sute de mii de români Comunicatele de presa
Philips Evnia 27M2N5901A: un monitor de gaming echipat cu Ambiglow, conectivitate inteligentă și mod dual de funcționare Comunicatele de presa
Seria HUAWEI Pura 80 a ajuns în România: Design emblematic și excelență în fotografia mobilă Comunicatele de presa
  • Gestiunea reputației online în criză: cum să faci față.
  • Cum să te diferențiezi în afacerea ta
  • COMUNICAT DE PRESA
  • Certificarea competențelor digitale: avantajul care te diferențiază pe piața muncii
  • Cum îți schimbă viitorul un certificat de calificare recunoscut

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

  • Mâncarea ca medicament: Crește-ți imunitatea toamna
  • Kimchi: istorie, preparare și beneficii pentru sănătate
  • Casa de vacanta dintr-un-container ce trebuie sa stii inainte sa investesti intr-o solutie modulara
  • Ghidul orezului: Risotto, sushi și pilaf tradițional
  • Cum funcționează sublimarea și pentru ce tipuri de tricouri personalizate este potrivită?
  • Istoria jocurilor video: De la Pac-Man la Realitatea Virtuală
  • Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
  • De ce contează designul interior într-un spațiu de lucru
  • De ce tot mai mulți pacienți aleg MEMORMED pentru consultații și investigații
  • Ecoxtrem și noile trenduri în evenimente corporate pentru Gen Z
  • Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
  • Cris Smile Studio Clinica și Cabinetul Stomatologic din Sectorul 5, București — Ghid complet despre servicii, echipă și filosofia de tratament
  • Compania DDD® – Ghid complet despre serviciile DDD în România
  • Advertorial: Care sunt furnizorii de top ai industriei zootehnice din România?
  • MIKI MULTI SERV oferă servicii de tâmplărie PVC, aluminiu, termopane și pergole în București și Ilfov
  • Gestionarea bolilor foliare la culturile de toamnă
  • Browser sau aplicație, ce aleg cei care joacă de ani buni
  • Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
  • Cris Smile Studio Clinica și Cabinetul Stomatologic din Sectorul 5, București — Ghid complet despre servicii, echipă și filosofia de tratament
  • Compania DDD® – Ghid complet despre serviciile DDD în România
  • Gestiunea reputației online în criză: cum să faci față.
  • Cum să te diferențiezi în afacerea ta
  • COMUNICAT DE PRESA
  • Certificarea competențelor digitale: avantajul care te diferențiază pe piața muncii
  • Cum îți schimbă viitorul un certificat de calificare recunoscut

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.