Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

Tragedie pe o strada din Ploiesti: Un copilas de doi ani a murit dupa ce a cazut de la etajul IV alunui bloc

Posted on By


ÎNFIORĂTOR…

La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii Secției nr.2 de poliție Ploiești au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că un minor de 2 ani ar fi căzut de la etajul 4 al unui imobil situat pe strada Constantin Brezeanu din municipiul Ploiești.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, minorul în cauză fiind asistat medical de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Prahova.

Potrivit unor martori, în urma izbiturii violente la sol, micuțul ar fi intrat în stop cardio-respirator.

 Din nefericire, însă, eforturile echipajului medical au fost zadarnice și copilul a fost declarat decedat!

Drept urmare, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauza și împrejurările în care a avut loc tragedia.

*În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

foto: antena3.ro

Articolul Tragedie pe o strada din Ploiesti: Un copilas de doi ani a murit dupa ce a cazut de la etajul IV alunui bloc a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

ȘTIRI

Navigare în articole

Previous Post: Orchestra Nationala de Jazz a Frantei revine in Romania dupa 30 de ani. Concerte la Bucuresti, Ploiesti si Sibiu
Next Post: La Cluj, ca-i fain orasul, a ajuns sa-l iubeasca si camilele! In Ploiesti, in Prahova, da-i cu nervi, accidente, caramboluri

More Related Articles

Roadshow HP în București Cum schimbă Inteligența Artificială modul în care trăim și muncim ȘTIRI
Următoarea fotografie poate fi cea mai reușită de până acum ȘTIRI
ExxonMobil aniversează 100 de ani de la lansarea lubrifianților Mobil™ Delvac™ ȘTIRI
TÂRGUL DE CRĂCIUN CRAIOVA 2025 ȘTIRI
Noua serie Samsung Galaxy S26, inclusiv modelul Galaxy S26 Ultra cu Privacy Display, este disponibilă pentru precomandă pe eMAG ȘTIRI
HONOR și Google Cloud își consolidează parteneriatul pentru a marca începutul unei noi ere a dispozitivelor inteligente ȘTIRI
  • Greșeli frecvente când vine vorba de reputația unei firme
  • Greșeli frecvente când vine vorba de brandingul corporativ
  • Cum să pregătești compania pentru un proces de listare la bursă eficient
  • Greșeli frecvente când vine vorba de strategia de comunicare
  • Pielea în octombrie: de ce rutina din vară nu mai ține

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

  • Cum arata gatitul cand sunt si copiii in bucatarie
  • Greșeli frecvente când vine vorba de brânzeturile românești
  • Greșeli frecvente când vine vorba de conservarea alimentelor
  • Greșeli frecvente când vine vorba de deserturile de casă
  • Ghidul pentru sushi acasă: Ce pește este sigur pentru consum crud?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de cumpărăturile online
  • Gala de final de an, moment cu moment
  • Greșeli frecvente când vine vorba de browserul
  • Istoria limbajului Emoji: De la semne de punctuație la artă digitală
  • Cauți activități de Halloween pentru copii? Novakid propune 5 idei distractive și educative
  • Cum să-ți amenajezi un colț de lectură primitor pentru micuțul tău cititor
  • Greșeli frecvente când vine vorba de protejarea plantelor de boli și dăunători
  • Greșeli frecvente când vine vorba de irigarea eficientă a culturilor
  • Greșeli frecvente când vine vorba de fertilizarea naturală a solului
  • Ultima săptămână din octombrie în agricultură: ce nu mai suportă amânare
  • Greșeli frecvente când vine vorba de solul și fertilizarea
  • Greșeli frecvente când vine vorba de utilajele agricole
  • Cât timp trebuie să aștept operația după reperaj stereo?
  • Impactul standardelor de bunăstare animală asupra costurilor agricole
  • Greșeli frecvente când vine vorba de tehnologia în agricultură
  • Greșeli frecvente când vine vorba de reputația unei firme
  • Greșeli frecvente când vine vorba de brandingul corporativ
  • Cum să pregătești compania pentru un proces de listare la bursă eficient
  • Greșeli frecvente când vine vorba de strategia de comunicare
  • Pielea în octombrie: de ce rutina din vară nu mai ține

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.