Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

Topul National al Firmelor Private din Romania, la editie jubiliara

Posted on By

[ad_1]

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a organizat, miercuri, 2 noiembrie a.c., la Ateneul Român, ediţia a 30-a evenimentului „Topul Naţional al Firmelor Private din România”, la care compania prahoveana Coral Impex a fost unul dintre sponsori.

Cu acest prilej, presedintele CNIPMMR, Florin Jianu, a spus: „(…) fiind aici şi oficialii, domnul prim-ministru, domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, ceilalţi colegi miniştri, europarlamentari şi aşa mai departe, trebuie să le transmit şi câteva mesaje (…) Primul mesaj este acela că trebuie să vorbim, nu prin presă, ci între noi în ceea ce înseamnă salariul minim pe economie, să ne întâlnim la masă, dar singura condiţie pe care o avem e aceea de a rezolva problema energiei. Pentru că dacă rezolvăm problema energiei putem discuta şi de salariul minim pe economie şi de alte lucruri în ceea ce înseamnă dezvoltarea economiei româneşti în anul 2023. Dacă nu vom rezolva această problemă, vom discuta despre cum pierdem agricultura României, industria, IMM-urile şi aşa mai departe. Un al doilea mesaj e acela că, din partea mediului de afaceri, aveţi toată susţinerea noastră pentru ceea ce înseamnă accederea la Spaţiul Schengen. Mediul de afaceri, în principal, este cel afectat de ceea ce înseamnă aderarea la Spaţiul Schengen. Contaţi pe noi în transmiterea acestui mesaj foarte puternic şi unitar la nivel european”, a spus Jianu.

La acest eveniment, filiala Prahova a organizatiei patronale a fost reprezentata de catre presedintele Florin Duma, care a avut invitati oameni de afaceri, dar si pe prefectul Vergiliu Nanu, pe subprefectul Emil Draganescu, presedintele CAS Prahova – Catalin Maguleanu, Madalina Lupea – director general adjunct la SC Conpet SA, Alexandra Petre – de la CCI Prahova.

Citeste cele mai importante declaratii ale evenimentului pe Bucuresti Business.

Articolul Topul National al Firmelor Private din Romania, la editie jubiliara a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link

ȘTIRI

Navigare în articole

Previous Post: De dragoste, din Ploiestii altor vremuri
Next Post: Salon spa Bucuresti locatia ideala  pentru o experienta completa de rasfat

More Related Articles

InfoCons- SEMNAL DE ALARMĂ: Pastile de supt cu pana la 6 E-uri! ȘTIRI
Câștigă o experiență VIP de neuitat la IntenCity Festival! ȘTIRI
Punctaje și poziții riscante: un nou studiu despre accidentările jucătorilor arată ce cluburi de fotbal trebuie să acționeze în perioada transferurilor ȘTIRI
PC Garage lansează ZMEU Prime – un PC de gaming echilibrat, ideal pentru gamerii la început de drum ȘTIRI
Sinaia: Primăria deschide Campania “Verde Crud”, cea mai amplă acțiune de curățenie și înfrumusețare din oraș ȘTIRI
Admitere la Scolile de agenti de politie, sesiunea octombrie – decembrie 2022 ȘTIRI
  • Ce buchet de flori cu Stitch se potrivește pentru o absolventă?
  • Bucătăria mănăstirească: Secretele gustului de neuitat din simplitate
  • Ce înseamnă Protecția Premium la o mașină închiriată și ce acoperă concret?
  • Pompele de căldură sunt cu adevărat prietenoase cu mediul sau este doar marketing?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de pâinea și patiseria
  • Cele mai ciudate adaptări ale animalelor marine și ce ne învață despre evoluție
  • Cele mai bune soluții de răcire pentru laptopurile de tip ultrabook
  • De ce trec tot mai multe patiserii și restaurante la pungi de hârtie kraft pentru comenzile la pachet?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de conținutul digital
  • Greșeli frecvente când vine vorba de educația online
  • Greșeli frecvente când vine vorba de viața la țară
  • Ce spune solul înainte de fertilizare și de ce aceeași doză nu merge peste tot
  • Greșeli frecvente când vine vorba de conservarea recoltei
  • Sfaturi pentru mame: Recâștigă-ți încrederea în corp după naștere
  • Greșeli frecvente când vine vorba de apicultura pentru începători
  • Fertilizarea corectă nu se face „după ochi”: cum decide fermierul doza potrivită pentru fiecare parcelă
  • Importanța soiurilor autohtone în conservarea tradiției agricole românești
  • Merită să plătești asigurarea completă în loc să lași garanție la închirierea unei mașini?
  • Funcționează pompa de căldură și la minus 20 de grade?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de apicultura
  • Când are o companie nevoie de o firmă de pază? Situații frecvente în București
  • Cursurile SSM, explicate: ce trebuie să verifici înainte de înscriere
  • Analiza beneficiilor externalizării funcțiilor non-core ale firmei moderne
  • Black Friday: ofertele aduc clienții pe site. Pot aceștia să finalizeze comanda?
  • Ce caracteristici tehnice trebuie să aibă o cutie de tort rezistentă la transport și manipulare?

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.