Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

TCL amplifică experiența Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru fani și sportivi la Milano Cortina 2026, oferind publicului din întreaga lume viziunea „It’s Your Greatness”

Posted on By

TCL Edelweiss Land se deschide la gara Milano Centrale, prezentând inovația în inima orașului

 

TCL, companie globală de tehnologie și Partener Olimpic și Paralimpic la nivel mondial, marchează deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă Milano Cortina 2026 prin lansarea campaniei „It’s Your Greatness” și inaugurarea spațiului creativ TCL Edelweiss Land, în Piazza Duca d’Aosta, în fața gării Milano Centrale. La deschiderea din 5 februarie au participat invitați importanți precum Kirsty Coventry, președinta Comitetului Internațional Olimpic, Kevin Wang, CEO TCL Technology, și Dr. Yan, CTO TCL Technology și CTO TCL CSOT.

 

Inițiativa vine într-un moment în care partenerii tehnologici devin tot mai importanți pentru evenimentele sportive globale, brandurile având un rol esențial în infrastructura din spatele modului în care Jocurile Olimpice sunt organizate și trăite.

 

TCL crede cu tărie în puterea sportului de a inspira și de a uni oamenii din culturi și generații diferite. Pe măsură ce lumea se reunește pentru a întâmpina Jocurile Olimpice de Iarnă, campania „It’s Your Greatness” îi încurajează pe aceștia să își descopere propria excelență, în acord cu tema oficială a evenimentului, „IT’s your vibe”. Pe toată durata competiției, tehnologia TCL va transforma modul în care fanii urmăresc evenimentele, va oferi confort și conectivitate sportivilor pentru a performa la cel mai înalt nivel și va implica publicul și comunitățile din întreaga lume în spiritul Inspire Greatness.

 

TCL va ajuta milioane de fani să se bucure de Jocurile Olimpice de Iarnă atât la fața locului, cât și la nivel global, furnizând televizoare, semnalistică digitală și asistență tehnică pentru Olympic Broadcasting Services (OBS), astfel încât centrele media din International Broadcasting Centre să poată transmite Milano Cortina 2026 către publicul din întreaga lume. Universul de ecrane TCL și alte inovații, precum aparatele de aer condiționat cu inteligență artificială, vor fi prezentate și într-un spațiu TCL din Satul Olimpic Milano, demonstrând cum tehnologia oferă fanilor mai multe opțiuni ca oricând pentru a se bucura de Jocurile Olimpice de Iarnă.

 

Display-urile TCL din IBC ajută mass-media să transmită Milano Cortina 2026 către publicul global

 

 

TCL contribuie, de asemenea, la pregătirea sportivilor pentru competiție. Pe măsură ce se instalează în Satul Olimpic, electrocasnicele de ultimă generație TCL, precum mașinile de spălat și uscătoarele inteligente, le oferă un nou nivel de confort în satele olimpice din Anterselva și Livigno, în timp ce televizoarele TCL îi ajută să se relaxeze. TCL sprijină și inițiativa „Athlete Moment”, furnizând tehnologia de afișare care îi va conecta pe sportivi cu cei dragi, pentru momente de celebrare imediat după fiecare probă.

Produsele TCL sunt prezentate într-un spațiu dedicat din Satul Olimpic Milano

 

Conceptul „It’s Your Greatness” reflectă angajamentul TCL față de excelență, în deplină armonie cu valorile olimpice. Ani de pregătire și luni de antrenamente intense pentru sute de sportivi culminează, în următoarele două săptămâni, în competițiile olimpice, unde pasiunea și dedicarea vor inspira întreaga lume. Printre aceștia se numără campioana olimpică la schi freestyle Eileen Gu, starul în ascensiune al hocheiului Jack Hughes și specialistul în slalom Alex Vinatzer, susținuți de TCL ca parte a Team TCL, formată din 15 sportivi din 8 țări, participanți la Jocurile Olimpice și Paralimpice de Iarnă.

 

În discursul susținut la deschiderea TCL Edelweiss Land, Kevin Wang, CEO TCL Technology, a declarat: „Cele mai recente inovații TCL joacă un rol esențial în cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă. Data de astăzi marchează un moment important în primul an al TCL ca Partener Olimpic la nivel mondial, o colaborare construită pe valori comune precum inovația și excelența. TCL a crezut întotdeauna în puterea sportului de a aduce oamenii împreună, dincolo de culturi și generații, iar acesta este doar începutul.”

 

TCL Edelweiss Land prezintă inovații de ultimă generație

TCL Edelweiss Land continuă celebrarea excelenței, fiind deschis între 5 și 22 februarie în Piazza Duca d’Aosta, în fața gării Milano Centrale. Pe o suprafață de peste 500 de metri pătrați, vizitatorii pot interacționa direct cu cele mai recente inovații TCL, pot crea momente memorabile pentru fotografii și se pot inspira pe ei înșiși, prietenii și comunitatea lor să creeze lucruri extraordinare. Conceput pe principii prietenoase cu mediul și ghidat de creativitate, designul spațiului reflectă angajamentul TCL pentru sustenabilitate și inovație.

Kevin Wang, CEO TCL Technology, și Kirsty Coventry, președinta Comitetului Internațional Olimpic, la deschiderea TCL Edelweiss Land

 

Vorbind la eveniment, Kirsty Coventry, președinta Comitetului Internațional Olimpic, a declarat:

„Când mă gândesc la TCL ca partener TOP, ceea ce iese în evidență este prezența lor globală. Această acoperire ajută la răspândirea magiei Jocurilor Olimpice de Iarnă în comunități din întreaga lume. TCL este, de asemenea, un lider tehnologic, dar nu este vorba doar despre tehnologie. TCL împărtășește valorile noastre – inspiră excelența, conectează oamenii și aduce Jocurile Olimpice mai aproape de toată lumea. Sunt foarte entuziasmată de viitorul parteneriatului nostru, iar TCL va juca un rol important în modul în care lumea va trăi experiența Jocurilor Olimpice.”

TCL Edelweiss Land prezintă inovații de ultimp generație

 

TCL Edelweiss Land este deschis zilnic între orele 10:00 și 22:00, cu zone distincte care prezintă cele mai noi produse TCL, inclusiv cea mai recentă tehnologie de afișare dezvoltată de TCL CSOT. Vizitatorii pot descoperi, de asemenea, electrocasnice inteligente și ochelarii TCL RayNeo AR, care demonstrează cele mai noi inovații în realitatea augmentată.

 

Pentru a amplifica energia și entuziasmul din jurul Jocurilor Olimpice de Iarnă, TCL a colaborat și cu Muzeul Olimpic pentru a aduce un mural vibrant în inima orașului Milano, la adresa Corso di Porta Romana 111. Designul a fost realizat de Zeina Rashid, pictoriță și olimpică ce a reprezentat Iordania la tenis de masă la Atena 2004 și Beijing 2008, selectată pentru proiect prin programul Olympian Artists al Muzeului Olimpic. Inspirația a venit din amintirile copilăriei sale, când urmărea la televizor Jocurile Olimpice de Iarnă, care i-au aprins visurile olimpice. Viziunea sa a fost transpusă ulterior într-un mural de artistul Bublegum. Rezultatul este un omagiu plin de viață adus patrimoniului cultural al Jocurilor Olimpice, celebrând modul în care nenumărați copii din întreaga lume descoperă pentru prima dată spiritul olimpic prin intermediul unui ecran care le deschide o fereastră către viitoarele aspirații.

 

###

 

Despre TCL

 

Fondată în 1981, TCL – abreviere de la „The Creative Life” – întruchipează creativitatea în fiecare aspect al vieții. Ca lider în tehnologie, TCL se dedică livrării de soluții inovatoare, inclusiv televizoare, produse audio, dispozitive smart home, tehnologii de afișare și soluții de energie curată care îmbunătățesc experiența utilizatorilor prin intermediul TCL Industries și TCL Technology.

 

În prezent, cu 47 de centre de cercetare și dezvoltare și 39 de baze de producție la nivel global, TCL operează în peste 160 de țări și regiuni, consolidându-și poziția ca brand global competitiv în domeniul tehnologiei inteligente. Pentru a inspira excelența, TCL a devenit partener oficial Olimpic și Paralimpic la nivel mondial în categoria echipamentelor audiovizuale pentru casă și a electrocasnicelor.

Comunicatele de presa

Navigare în articole

Previous Post: Sezamo marchează un an de la lansarea colectării ambalajelor SGR, cu aproape 4 milioane de ambalaje returnate
Next Post: Samsung lansează la nivel global Glasses-Free 3D Digital Signage la ISE 2026, definind o nouă direcție în domeniul afișajelor comerciale

More Related Articles

Samsung lansează noua serie Galaxy Buds4 cu sunet de ultimă generație Comunicatele de presa
Davidoff Heritage Moments, ediția a II-a: istorie, arhitectură inedită și un nou sortiment de origine Comunicatele de presa
Sezamo a lansat campania Oktoberfest cu produse aduse direct din festival Comunicatele de presa
Sezamo: 1 din 3 clienți comandă pește în săptămâna de dinainte de postul Paștelui Comunicatele de presa
Asociația Zi de BINE lansează Rețeaua de Suport CREAATiV – o inițiativă națională dedicată sprijinului tinerilor care se recuperează după dependențe Comunicatele de presa
Samsung Electronics lansează monitoarele Odyssey G7, prezentând jocuri de top pe ecranele sale la Gamescom 2025 Comunicatele de presa
  • Ce buchet de flori cu Stitch se potrivește pentru o absolventă?
  • Bucătăria mănăstirească: Secretele gustului de neuitat din simplitate
  • Ce înseamnă Protecția Premium la o mașină închiriată și ce acoperă concret?
  • Pompele de căldură sunt cu adevărat prietenoase cu mediul sau este doar marketing?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de pâinea și patiseria
  • Cele mai ciudate adaptări ale animalelor marine și ce ne învață despre evoluție
  • Cele mai bune soluții de răcire pentru laptopurile de tip ultrabook
  • De ce trec tot mai multe patiserii și restaurante la pungi de hârtie kraft pentru comenzile la pachet?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de conținutul digital
  • Greșeli frecvente când vine vorba de educația online
  • Greșeli frecvente când vine vorba de viața la țară
  • Ce spune solul înainte de fertilizare și de ce aceeași doză nu merge peste tot
  • Greșeli frecvente când vine vorba de conservarea recoltei
  • Sfaturi pentru mame: Recâștigă-ți încrederea în corp după naștere
  • Greșeli frecvente când vine vorba de apicultura pentru începători
  • Fertilizarea corectă nu se face „după ochi”: cum decide fermierul doza potrivită pentru fiecare parcelă
  • Importanța soiurilor autohtone în conservarea tradiției agricole românești
  • Merită să plătești asigurarea completă în loc să lași garanție la închirierea unei mașini?
  • Funcționează pompa de căldură și la minus 20 de grade?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de apicultura
  • Când are o companie nevoie de o firmă de pază? Situații frecvente în București
  • Cursurile SSM, explicate: ce trebuie să verifici înainte de înscriere
  • Analiza beneficiilor externalizării funcțiilor non-core ale firmei moderne
  • Black Friday: ofertele aduc clienții pe site. Pot aceștia să finalizeze comanda?
  • Ce caracteristici tehnice trebuie să aibă o cutie de tort rezistentă la transport și manipulare?

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.