Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

Starea de sănătate a persoanelor active: între tensiune psihofiziologică și lipsă de odihnă – concluzii din studiul Asociației Credu și al Asociația Suport pentru Educație și Sănătate

Posted on By

București, 11 septembrie 2025 – Asociația CREDU și Asociația Suport pentru Educație și Sănătate prezintă rezultatele unei cercetări derulate hibrid (online și față-în-față) despre sănătatea metabolică a persoanelor active din România: angajați, liber-profesioniști, antreprenori. 

Studiul a inclus 369 de respondenți din grupele de vârstă de 30 ani și peste, cu o ușoară concentrare în segmentele 41–50 de ani și peste 50 de ani.

Ce arată datele cercetării:

Răspunsurile conturează un profil  al „omului activ” din România: oboseală funcțională, recuperare insuficientă și tensiune psihofiziologică cu semne tipice de dezechilibru metabolic. 

42% dintre participanți declară că au energie medie („funcționez, dar trag de mine”), în timp ce aprox. 30% descriu energie oscilantă: zile foarte bune alternate cu zile foarte grele. Doar circa 18% se mențin constant într-un nivel ridicat de energie, iar aproximativ 10% se simt obosiți chiar și pentru activități simple.

Când ne uităm la eficiența cognitivă, rezultatele arată că: una din două persoane raportează declin față de anul trecut (ritm mai lent sau „ceață mentală”). Această percepție se suprapune cu modul de răspuns la stres: aproape 30% afirmă că se simt frecvent sau constant copleșiți, iar aproape 50% spun că uneori nu mai răspund bine în situații tensionate. Împreună, aceste rezultate indică un lanț cauzal în care stresul, somnul neodihnitor, alimentația nesănătoasă și haotică afectează controlul greutății, claritatea mentală și capacitatea de recuperare.

Pe zona de control al greutății, respondenții semnalează frecvent îngrășare treptată, mai ales abdominală, respectiv dificultatea de a slăbi, adesea însoțite de somn neodihnitor și fluctuații emoționale. 

Acestea sugerează  un  dezechilibru metabolic (glicemii oscilante, inflamație de grad mic), cu efecte directe asupra performanței zilnice.

La capitolul prevenție, tabloul este mixt: aprox. 79% dintre participanți și-au făcut analize medicale metabolice (profil glucidic/lipidic, markeri inflamatori etc.) în ultimele 12 luni, însă aproximativ 21% sunt restanțieri (nu și-au verificat starea metabolică de peste un an sau niciodată). Pentru această categorie, datele recomandă o acțiune prioritară la screening, mai ales când coexistă oboseală, somn neodihnitor și variații de greutate.

Dinamicile pe vârste aduc nuanțe importante: tinerii raporteaza mai des dificultăți de concentrare și fluctuații emoționale, în timp ce adulții de vârstă mijlocie și peste 50 de ani indică mai frecvent creștere ponderală și rezistență la slăbit. 

Concluzia: sănătatea metabolică nu este o temă „de birou”, ci transversală – impacteaza în egală măsură angajații cu program fix și liber-profesioniștii cu orar variabil.

Din cercetare către intervenție: programul „Dezechilibre ale metabolismului”

Educație, evenimente și campanie digitală pentru un metabolism în echilibru

Pe baza rezultatelor, cele două organizații lansează un proiect național ce cuprinde:

  1. Evenimente educaționalecu specialiști (medici, experți în nutriție și sănătate intestinală, educație pentru sănătate);
  2. Resurse digitale(articole, ghiduri, materiale video) și o campanie online pentru publicul larg și mediul organizațional. 

Calendarul primei serii de evenimente educaționale:

Brașov – 18 septembrie, Iași – 16 octombrie, București – 6 noiembrie (detalii www.credu.ro).

Vorbitori: 

Dr. Gianina Vinereanu, Medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice:

„În clinică vedem zilnic pacienți care prezintă: somn neodihnitor, stres cronic, kilograme în plus și glicemie bazală modificată. 

Vestea bună este că sănătatea metabolică se poate îmbunătăți vizibil în câteva săptămâni când combinăm: mișcare cu componentă de rezistență, alimentație echilibrată, igiena somnului și o monitorizare corectă (profil glucidic/lipidic, markeri inflamatori, suplimente alimentare).  

Programul «Dezechilibre ale metabolismului» este o invitație concretă de a face acești pași, ghidați de specialiști.”

drd. Elena Mardale – dietetician nutriționist clinic autorizat, specializat în intervenții de modulare a microbiomului:

„Datele studiului descriu un ecosistem metabolic care iese din coerență: energia oscilantă, atenția fragmentată și creșterea ponderală centrală apar împreună la mulți respondenți. Din perspectiva clinică, acest tablou este compatibil cu inflamație de grad mic și cu o axă intestin–creier–metabolism dereglată, acolo unde microbiomul joacă rol de «amplificator» sau «tampon». Nu există o soluție unică, ci principii care restabilesc ritmul: predictibilitatea meselor, calitatea nutrițională, diversitatea alimentară și somnul care respectă ciclurile biologice. Evenimentele din program creează puntea între dovezile științifice și comportamentele zilnice.”

Mihaela Cotîrlă, Fondator si Președinte, Asociația Suport pentru Educație și Sănătate

„Sănătatea persoanelor active, fie că lucrează în corporații, ca liber-profesioniști sau în antreprenoriat, este esențială. De aceea ar fi nevoie de intervenții aplicate, ușor de implementat, care reduc oboseala funcțională și cresc reziliența în fața stresului. Acest program oferă exact acel tip de «kit» practic de care au nevoie persoanele active.”

Oana Voicu, Coordonator programe de educație pentru sănătate & Președinte, Asociația CREDU 

„Noutatea acestui studiu nu e doar în procente, ci în felul în care se leagă între ele. Vedem un decalaj: mulți își fac analizele la timp, dar tot se plâng de oboseală, atenție scăzută și toleranță mică la stres. Se repetă un tipar: Când energia oscilează, apar mai des întreruperi și ritm de lucru lent; când crește talia, vedem mai frecvent somn slab și stres ridicat. Aici intră educația pentru sănătate: să legăm rezultatele de o rutină ușor de urmărit, cu obiective simple și colaborare cu medicul de familie sau medicul specialist. Scopul este să transformăm datele în schimbare reală. 

Ce înseamnă „Dezechilibre ale metabolismului”

„Dezechilibre ale metabolismului” descriu tranziția de la un metabolism stabil: cu glicemii previzibile, inflamație scăzută și bioritm coerent, către un metabolism reactiv, în care somnul, stresul și alimentația fragmentată produc oscilații: poftă de dulce, căderi de energie, creștere ponderală centrală, iritabilitate și „ceață mentală”. Recalibrarea se face prin ancorarea bioritmului (somn și mese), diversitatea alimentară care hrănește microbiomul, mișcare cu rezistență si analize și consultații medicale periodice.

Asociația Suport pentru Educație și Sănătate

ONG dedicat prevenției și intervențiilor educaționale în comunitate, co-inițiator al programului „Dezechilibre ale metabolismului”

Asociația CREDU – Cercetare & Educație pentru Sănătate

ONG fondat pentru a lega cercetarea aplicată de programe de alfabetizare în sănătate. Coordonează proiecte de educație pentru public și organizații, dezvoltate pe baza datelor și a recomandărilor specialiștilor

 

Comunicatele de presa

Navigare în articole

Previous Post: Confidențialitatea ta este asigurată: Galaxy AI îți permite să preiei controlul asupra datelor tale
Next Post: AOC P4: monitoare profesionale cu certificare TCO gen 10, 120 Hz și huburi USB de tip “pop-out” integrate

More Related Articles

HONOR Magic V5 aduce o creștere de 53% în vânzări comparativ cu predecesorul, HONOR Magic V3 Comunicatele de presa
Starea Igienei Orale în România: cei mai mulți români investesc sub 500 de lei pe an în servicii stomatologice; 70% le consideră scumpe; frica de durere este barieră pentru un sfert din populație Comunicatele de presa
Seria POCO M8, complet actualizată: divertisment îmbunătățit, la nivelul următor Comunicatele de presa
Sony World Photography Award Competiția Professional: Au fost anunțați finaliștii și concurenții nominalizați pe lista scurtă Comunicatele de presa
HONOR Magic8 Lite primește distincția Editor’s Choice din partea Android Headlines Comunicatele de presa
Beach, Please! accelerează: lineup-ul va fi completat de două nume incredibile, iar prețurile cresc din 26 februarie Comunicatele de presa
  • Ce buchet de flori cu Stitch se potrivește pentru o absolventă?
  • Bucătăria mănăstirească: Secretele gustului de neuitat din simplitate
  • Ce înseamnă Protecția Premium la o mașină închiriată și ce acoperă concret?
  • Pompele de căldură sunt cu adevărat prietenoase cu mediul sau este doar marketing?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de pâinea și patiseria
  • Cele mai ciudate adaptări ale animalelor marine și ce ne învață despre evoluție
  • Cele mai bune soluții de răcire pentru laptopurile de tip ultrabook
  • De ce trec tot mai multe patiserii și restaurante la pungi de hârtie kraft pentru comenzile la pachet?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de conținutul digital
  • Greșeli frecvente când vine vorba de educația online
  • Greșeli frecvente când vine vorba de viața la țară
  • Ce spune solul înainte de fertilizare și de ce aceeași doză nu merge peste tot
  • Greșeli frecvente când vine vorba de conservarea recoltei
  • Sfaturi pentru mame: Recâștigă-ți încrederea în corp după naștere
  • Greșeli frecvente când vine vorba de apicultura pentru începători
  • Fertilizarea corectă nu se face „după ochi”: cum decide fermierul doza potrivită pentru fiecare parcelă
  • Importanța soiurilor autohtone în conservarea tradiției agricole românești
  • Merită să plătești asigurarea completă în loc să lași garanție la închirierea unei mașini?
  • Funcționează pompa de căldură și la minus 20 de grade?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de apicultura
  • Când are o companie nevoie de o firmă de pază? Situații frecvente în București
  • Cursurile SSM, explicate: ce trebuie să verifici înainte de înscriere
  • Analiza beneficiilor externalizării funcțiilor non-core ale firmei moderne
  • Black Friday: ofertele aduc clienții pe site. Pot aceștia să finalizeze comanda?
  • Ce caracteristici tehnice trebuie să aibă o cutie de tort rezistentă la transport și manipulare?

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.