Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

Sănătatea mintală este afectată negativ de digitalizare, arată studiile. Un zâmbet real este cheia către reconectare

Posted on By

București, 3 octombrie 2025 – În fața unei alienări digitale tot mai accentuate, care afectează negativ sănătatea mintală, conexiunile reale cu cei din jurul nostru sunt mai importante ca oricând. Iar primul pas către construirea acestor noi conexiuni autentice începe cu un zâmbet real. Pe 3 octombrie, cu prilejul Zilei Mondiale a Zâmbetului, Sensodyne celebrează printr-o campanie care își propune să readucă zâmbetele reale într-o lume supra-digitalizată. Sensodyne este aici pentru a susține zâmbete mai sănătoase în fiecare zi, posibile datorită științei.

„#fărăfiltre, doar zâmbete reale” este mai mult decât un simplu slogan de campanie. Devine un imn care reflectă o nevoie tot mai puternică în lumea supra-digitalizată de astăzi.

„Într-o societate în care interacțiunile sunt din ce în ce mai mult mediate de ecrane și filtrate prin imagini atent alese pe rețelele sociale, autenticitatea adesea se pierde. Cu ocazia Zilei Mondiale a Zâmbetului din acest an, atragem atenția asupra alienării generate de excesul digital și subliniem importanța conexiunilor umane autentice, nefiltrate. Un zâmbet real, fără filtre, devine un puternic memento că, dincolo de algoritmi și pixeli, oamenii tânjesc după prezență, sinceritate și legături emoționale adevărate. Iar Sensodyne este aici pentru a susține acest lucru”, a declarat Cătălin Crânguș, Country Manager Haleon România.

Studiile arată că sănătatea mintală este afectată semnificativ de mediile digitale

Numeroase studii, realizate de-a lungul anilor, au demonstrat o corelație pozitivă între utilizarea crescută a mediului digital și probleme care afectează sănătatea mintală, precum anxietatea, tulburările de somn, sentimentul de izolare sau chiar depresia. Adesea, aceste probleme au dus la o utilizare și mai intensă a instrumentelor digitale, agravând și mai mult situația.

De exemplu, un studiu recent publicat în Frontiers in Psychology a arătat că dependența de internet la adulți este strâns legată de probleme reale de sănătate mintală: depresie, anxietate și stres, precum și de o calitate scăzută a somnului. Adulții care prezentau semne de dependență digitală au raportat frecvent neliniște, dificultăți de odihnă și incapacitatea de a se „deconecta” după ore întregi petrecute online. Aceste constatări susțin ideea că, pentru adulți, consumul excesiv de conținut digital nu este doar un obicei, ci un factor care contribuie la alienare și la deteriorarea legăturilor umane autentice.

Un alt studiu, realizat în Cipru, a concluzionat că utilizarea excesivă a mediului digital a fost corelată cu niveluri mai ridicate de depresie, anxietate și stres, precum și cu o stimă de sine mai scăzută. Tinerii adulți sunt în mod special vulnerabili. Cercetarea confirmă că, deși există avantaje ale utilizării acestora, mediile digitale pot amplifica, de fapt, sentimentul de alienare și pot submina încrederea personală, subliniind nevoia urgentă de reconectare umană autentică.

Acestea sunt doar două exemple dintr-o multitudine de dovezi științifice care au evidențiat, în mod repetat, „cealaltă față a monedei” atunci când vine vorba de utilizarea digitalului: impactul asupra sănătății mintale.

Zâmbetul este cheia reconectării în viața reală

În contextul în care instrumentele digitale afectează negativ sănătatea mintală, cheia echilibrului și a reconectării cu cei din jur este reprezentată de un gest simplu: un zâmbet autentic, real. Acest gest, capabil să creeze o punte chiar și între doi străini pentru câteva secunde, poate fi cheia prin care contracarăm alienarea de zi cu zi și ne îmbunătățim starea de spirit.

Un studiu realizat de Fujita Health University School of Medicine din Japonia demonstrează cât de puternic influențează zâmbetul unei persoane pe cel al interlocutorului său: în scenarii în care doi oameni conversau, persoanele care ascultau și zâmbeau mai mult îi determinau pe vorbitori să zâmbească, la rândul lor, mai mult. Cu cât ascultătorul zâmbea mai des și mai intens, cu atât interacțiunea era percepută ca fiind mai confortabilă și mai plăcută.

O altă cercetare a arătat că persoanele mai expresive facial – care zâmbesc mai des și își exprimă vizibil emoțiile – sunt mult mai susceptibile de a fi plăcute, apreciate și considerate de încredere în interacțiunile sociale. În conversații video, participanții care afișau mai multă expresivitate facială, în special prin zâmbete, primeau constant evaluări pozitive din partea celorlalți, indiferent de context.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Zâmbetului din acest an: #fărăFiltre, doar zâmbete reale

În momentul actual, în care utilizarea excesivă a digitalului alimentează adesea sentimente de izolare și deconectare, puterea unui zâmbet real se dovedește a fi un antidot simplu, dar cu impact real. Mai mult decât o expresie, un zâmbet autentic creează încredere, cultivă sentimentul de apartenență și reface legătura umană pe care tehnologia o poate eroda. Este un memento că, dincolo de ecrane și filtre, conexiunea autentică începe față în față, prin limbajul comun al unui zâmbet.

„La Sensodyne, credem că fiecare zâmbet autentic reflectă mai mult decât fericire. El transmite încredere, confort și stare de bine. De aceea, pentru a sărbători Ziua Mondială a Zâmbetului în acest an, am lansat un mesaj puternic: că, dincolo de filtre și ecrane, adevărata conexiune începe cu un zâmbet sănătos, nealterat. Prin faptul că ajută oamenii să amelioreze sensibilitatea dentară și să își protejeze dinții, Sensodyne se asigură că nimeni nu trebuie să se abțină, pentru că un zâmbet autentic merită să fie împărtășit liber. Nimeni nu ar trebui să își ascundă zâmbetul real”, a explicat Andreea Ilie, Marketing Manager divizia Igienă Orală Haleon România.

 

Despre Haleon

Haleon este unul dintre cei mai mari producători și furnizori de produse pentru sănătatea orală din lume. Având în portofoliu mărci susținute de expertiza științifică, printre care brand-urile Sensodyne și parodontax, Haleon se concentrează pe îmbunătățirea și menținerea sănătății orale. Obiectivul companiei este de a promova și de a îmbunătăți accesul la îngrijirea dentară de calitate prin educație, cercetare și parteneriate cu profesioniști din domeniul stomatologic.

Lider global în sănătatea consumatorilor, Haleon oferă produse pentru sănătatea de zi cu zi, cu umanitate. Portofoliul de produse al companiei acoperă cinci categorii majore, printre care sănătatea orală, ameliorarea durerii, sănătatea respiratorie, vitamine, minerale și suplimente (VMS).. Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați: www.haleon.com.

 

Comunicatele de presa

Navigare în articole

Previous Post: Implant dentar: mituri și realitate
Next Post: Samsung lansează Galaxy Tab A11: echilibrul perfect între performanță și accesibilitate

More Related Articles

Festivalul Gândirii revine la București cu tema: Inteligența Artificială, între haos și echilibru Comunicatele de presa
Nokian Tyres sărbătorește a 40-a aniversare a Centrului de Testare Ivalo, cea mai mare unitate de testare a anvelopelor de iarnă din lume Comunicatele de presa
Samsung își extinde gama premium Micro RGB pentru 2026 cu noi dimensiuni și funcții avansate Comunicatele de presa
Tranzacție finalizată: ROCA Investments intră în acționariatul Adrem cu o participație de 20% Comunicatele de presa
Mișcare pe piața de executive search: Cristina Popa-Bochiș devine Partener în cadrul PFP Advisory Comunicatele de presa
Natur’A celebrează un an de prezență în Carrefour Comunicatele de presa
  • Electricitatea auto: ghid complet pentru diagnosticarea și repararea sistemelor electrice ale mașinii tale
  • Impactul social media asupra încrederii în branduri
  • Impactul inteligenței artificiale asupra deciziilor
  • Cum să folosești AI pentru lead generation
  • Strategii de marketing pentru rezultate durabile

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

  • De ce un grătar ceramic schimbă complet felul în care privești gătitul lent
  • Ce acoperă de fapt asistența rutieră inclusă la închirieri auto în Cluj?
  • Arta plating-ului: 5 tehnici simple pentru farfurii ca la restaurant
  • De ce rețetele video arată diferit față de ce iese în cuptor?
  • Este important sa aduci mamografiile anterioare la control?
  • TransilvaniaON.ro – ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune
  • StiriCJ.ro – platformă de informare online dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj
  • Este Satu Mare doar un judet de tranzit? Expert in turism: „Lipsește coordonarea la nivel județean”
  • Tășnad – un model de excelență în dezvoltarea turismului local
  • David Croitoru revine spectaculos după accidentare și urcă din nou pe podium la Cupa de Primăvară 2026
  • Grădina Lu’ Ion din Vișeu de Sus readuce farmecul Maramureșului autentic: tradiție vie, ospitalitate și liniște pentru turiști
  • Turismul românesc, sabotat din interior: când orgoliile și birocrația blochează dezvoltarea
  • TransilvaniaON.ro – ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune
  • Cozia Mountain Run revine pe 4 iulie 2026 cu cea de-a XIV-a ediție
  • StiriCJ.ro – platformă de informare online dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj
  • Grădina Lu’ Ion din Vișeu de Sus readuce farmecul Maramureșului autentic: tradiție vie, ospitalitate și liniște pentru turiști
  • TransilvaniaON.ro – ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune
  • Cozia Mountain Run revine pe 4 iulie 2026 cu cea de-a XIV-a ediție
  • StiriCJ.ro – platformă de informare online dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj
  • Este Satu Mare doar un judet de tranzit? Expert in turism: “Lipsește coordonarea la nivel județean”
  • Electricitatea auto: ghid complet pentru diagnosticarea și repararea sistemelor electrice ale mașinii tale
  • Impactul social media asupra încrederii în branduri
  • Impactul inteligenței artificiale asupra deciziilor
  • Cum să folosești AI pentru lead generation
  • Strategii de marketing pentru rezultate durabile

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.