Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

OMV Petrom, parteneriat cu Academia de Copii si Juniori a FC Petrolul Ploiesti

Posted on By

[ad_1]

Compania OMV Petrom a devenit partenerul Academiei de Copii și Juniori a clubului FC Petrolul Ploiesti, anunțul fiind făcut de către Octavian Grigore, vicepreședintele ACS Petrolul 52, anunta site-ul oficial al gruparii ploiestene.

„OMV Petrom ni s-a alăturat și va asigura o sponsorizare importantă strict pentru Academia de Copii și Juniori a clubului nostru. Acest lucru a fost posibil în baza unui proiect înaintat de către noi și țin să le mulțumesc tuturor celor implicați, atât factorilor decidenți, cât și celor care ne-au ajutat până la obținerea acestei finanțări. În prima fază înțelegerea se va întinde până pe 30.04.2023, dar, evident, ne dorim să avem un parteneriat cât mai lung”, a precizat Octavian Grigore, cel care este, totodată, și Directorul Tehnic al Academiei FC Petrolul Ploiești.

„Este foarte important faptul că dânșii și-au manifestat dorința de a se apleca spre sectorul juvenil, urmând să susțină, astfel, copiii din Ploiești și din județul Prahova să facă sport! Iar dacă vor face și performanță, atunci va fi cu atât mai bine! Avem echipe participante la cel mai înalt nivel intern pentru toate categoriile de vârstă, avem jucători care fac parte din loturile naționale sau sunt în vizorul selecționerilor, așa încât, cu siguranță, acest parteneriat va fi unul cât se poate de benefic, urmând să ne ajute să ne atingem obiectivele”, a mai afirmat Octavian Grigore.

Situată pe locul 20 în ierarhia Academiilor din România, întocmită în acest an de către Federația Română de Fotbal, Academia de Copii și Juniori a clubului nostru participă, la nivel national, cu echipele înscrise în Liga de Tineret, Liga Elitelor „U17”, Liga Elitelor „U16” și Liga Elitelor „U15”, și, de asemenea, cu grupele de vârstă mici în întrecerile ce se desfășoară sub organizarea AJF Prahova.

Articolul OMV Petrom, parteneriat cu Academia de Copii si Juniori a FC Petrolul Ploiesti a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link

SPORT, ȘTIRI

Navigare în articole

Previous Post: Retro & Electro Parade: expozitia unica a masinilor retro, electrice si hibride, la Ploiesti
Next Post: Lucrarile pentru instalarea centralei provizorii  pe locul fostei „Titan” sunt in grafic!

More Related Articles

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025 ȘTIRI
SGS promovează TransitNet la Transport Logistic München 2025 ȘTIRI
Axis lanseaza un sistem avansat de semnalizare: D4200-VE cu lumina stroboscopica si mesaje personalizate ȘTIRI
„Importanța controlului costurilor în industria HORECA: Cum să îți optimizezi bugetul” HORECA
NOD devine distribuitor autorizat Apple în România, începând cu 1 iulie 2025 ȘTIRI
Romanian Software l-a numit pe Ciprian Chiorean în funcția de Director General. Compania este pregătită să continue dezvoltarea alături de SD Worx și clienții săi ȘTIRI
  • Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București
  • Ce înseamnă storytelling-ul în marketing și de ce funcționează
  • Rolul educației financiare pentru antreprenori debutanți
  • Cum poți adapta mesajul unei companii pentru audiențe diferite
  • Ce este un comunicat business și la ce te ajută?

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

  • Cinci rețete clasice care nu lipsesc din bucătăria românească
  • Harta consumului din locuință: cum afli unde pleacă banii pe energie
  • Povestea salamului de Sibiu: De la produs de lux la simbol național
  • Ce trebuie să știi despre depozitarea corectă a uleiurilor
  • Hanul Vatra din Costești – locul în care ospitalitatea românească nu este doar o promisiune
  • Fractional CFO în România: expertiză de CFO pentru companiile care cresc, fără costul unei poziții permanente
  • Ce trebuie să urmăriți când alegeți unelte electrice pentru atelier sau șantier
  • Proctologia modernă explicată simplu: diagnostic, tratament și recuperare
  • Iluminatul ambiental: secretul unui spațiu confortabil și relaxant
  • Cum combini designul modern cu funcționalitatea la intrarea în casă
  • Turismul rural: o experiență autentică de neuitat
  • Eroziunea dentară: cum se dizolvă smalțul fără să apară o carie
  • Ghid pentru alegerea unui camping potrivit familiei
  • Ingrediente active în îngrijirea pielii: ce combini, ce eviți și în ce concentrații
  • Listă de verificare pentru o excursie cu cortul
  • Cum influențează schimbările climatice practicile agricole tradiționale
  • Gătit organizat pentru o săptămână întreagă: metoda componentelor, temperaturile corecte și cât economisești lunar
  • Pregătirea fermei pentru controalele oficiale
  • Diferența dintre ferma de familie și exploatația comercială mare
  • Cum funcționează un implant Bredent și ce rol are în locul rădăcinii pierdute?
  • Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București
  • Ce înseamnă storytelling-ul în marketing și de ce funcționează
  • Rolul educației financiare pentru antreprenori debutanți
  • Cum poți adapta mesajul unei companii pentru audiențe diferite
  • Ce este un comunicat business și la ce te ajută?

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.