Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

NOI CONTRACTE SEMNATE, pentru investitii de 23,46 MILIOANE DE EURO din programul „Romania Atractiva”: Ruta Manastirilor, Ruta Bisericilor de lemn si Ruta Sf Ladislau

Posted on By

[ad_1]

Joi, 20 octombrie, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ministrul Marcel Boloș a semnat 18 noi contracte care vizează restaurarea unor obiective de patrimoniu incluse în 3 rute din cadrul Programului ”România atractivă”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

La eveniment au participat secretarul de stat Csilla Hegedüs, secretarul de stat Bogdan Simcea, subsecretarul de stat Doina Iacoban, alături de președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur, Ladányi László, deputat de Harghita, Lucian Trufin, senator de Botoșani, precum și reprezentanți ai autorităților locale și ai lăcașelor de cult beneficiare ale investițiilor.

„Cele 12 rute turistice și culturale pe care le finanțăm prin componenta 11 a PNRR pun în valoare acea Românie profundă și autentică de care suntem mândri, parte a patrimoniului cultural european. Semnăm astăzi contractele de finanțare pentru ruta Mănăstirilor, ruta Bisericilor de lemn și ruta Sfântului Ladislau, care înseamnă investiții de peste 23 de milioane de euro pentru restaurarea unor obiective de patrimoniu și promovarea acestora într-un mod integrat, în rute cultural-turistice care să atragă vizitatori din țară și din străinătate. Am încredere că parteneriatul pe care l-am construit cu autoritățile locale și cu reprezentanții cultelor va adăuga valoare acestor investiții, în beneficiul comunităților locale și al României”, a precizat ministrul Boloș.

„Toate aceste bijuterii ale patrimoniului cultural vor fi parte a rutelor cultural-turistice din programul „România Atractivă”. Prin astfel de investiții și prin promovarea patrimoniului cultural al României, ne dorim să atragem turiști din toată lumea, care pe lângă faptul că admiră valorile noastre să contribuie la dezvoltarea localităților și la crearea de noi locuri de muncă”, a transmis secretarul de stat Csilla Hegedüs.

„Toate aceste obiective ne ajută să menținem viu un mod străvechi de viaţă ce ne definește originile. Nu doar că răspund unei nevoi spirituale a credincioşilor, dar vor deveni adevărați vectori turistici. Semnarea de astăzi ne arată că banii europeni pot fi un sustinător important al patrimoniului cultural și sunt convins că va avea ca efecte colaterale promovarea localităților beneficiare și dezvoltarea de noi modele antreprenoriale în jurul obiectivelor care vor fi modernizate”, a transmis secretarul de stat Bogdan Simcea.

Prin contractele semnate astăzi vor fi finanțate:

Ruta mănăstirilor din zona Moldovei: 11,52 milioane euro

Mănăstirile din Moldova reprezintă un element extrem de valoros și atractiv al patrimoniului cultural național, având o arhitectură specifică, cu fresce unice și picturi murale deosebite. Investițiile vizează restaurarea și promovarea celor mai reprezentative mănăstiri din Moldova, între care Mănăstirea Arbore, Mănăstirea Slatina sau Mănăstirea ”Sf. Trei Ierahi” din Iași.

Ruta bisericilor de lemn: 3,54 milioane euro

Bisericile de lemn din România sunt un patrimoniu prețios pe plan național și mondial. Aceste biserici au atins un nivel înalt al expresiei culturale printr-o bogăție, varietate și un rafinament remarcabil al lucrului în lemn, dar și prin coagularea unor adevărate centre culturale în decursul multor veacuri, în așezămintele monahale constituite în jurul lor.  Investițiile vizează restaurarea a zece biserici de lemn din județele Mehedinți, Suceava, Vrancea, Neamț, Iași și Botoșani și înființarea unei rute care să le promoveze.

Ruta Sfântul Ladislau: 8,40 milioane euro

Ruta Sfântul Ladislau merge pe urmele regelui cavaler Sfântul Ladislau, prezent în memoria culturală prin legende, povești și pelerinaje. Moștenirea sa se compune din obiective de patrimoniu construit care vor fi restaurate cu sprijinul investițiilor din PNRR, locuri legendare și arii naturale excepționale pe care acest proiect le integrează într-o rută turistică legată de cultul regelui cavaler pentru a atrage vizitatorii interesați. Sunt finanțate obiective culturale și turistice din județele Covasna, Harghita și Bihor.

Prin Componenta 11 – Turism și cultură din Planul Național de Redresare și Reziliență al României sunt alocate peste 100 milioane euro pentru promovarea a 12 rute turistice și culturale din România:

  • Ruta castelelor – 30 de obiective promovate, 5 castele restaurate;
  • Ruta curiilor din Transilvania – 25 de obiective promovate, 5 curii restaurate;
  • Ruta culelor – 15 obiective promovate, 5 cule restaurate;
  • Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 de obiective promovate;
  • Ruta bisericilor fortificate – 20 de obiective promovate;
  • Ruta bisericilor de lemn – 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate;
  • Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate;
  • Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate;
  • Ruta castrelor romane – 20 de obiective promovate, 5 castre restaurate;
  • Ruta cetăților – 30 de obiective promovate, 5 cetăți restaurate;
  • Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării);
  • Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 20 de obiective promovate, 150 de case tradiționale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradițională.

Contractele de finanțare pentru primele 3 rute culturale și turistice: ruta castrelor, ruta castelelor și ruta cetăților, în valoare totală de 45 de milioane de euro au fost semnate în cursul zilei de ieri.

Componenta 11 – Turism și Cultură din PNRR, prin care sunt finanțate aceste investiții, dispune de o alocare totală de 449 milioane de euro.

Articolul NOI CONTRACTE SEMNATE, pentru investitii de 23,46 MILIOANE DE EURO din programul „Romania Atractiva”: Ruta Manastirilor, Ruta Bisericilor de lemn si Ruta Sf Ladislau apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

ȘTIRI, TURISM

Navigare în articole

Previous Post: Aflati acum: Care este noua conducere a UPG
Next Post: POLITIA- capturi URIASE in primele 9 luni ale anului: Peste 750 kg de droguri, 5 kg de aur si bijuterii din aur, 25.000.000 de tigarete, 89 arme de foc

More Related Articles

Și anul acesta, sustenabilitatea a fost în trend la Electric Castle – 12.000 mii de participanți au descoperit ASAP Recycling Park, un proiect derulat în parteneriat cu Lidl România ȘTIRI
ATEN VE8662, noul transceiver HDMI True 4K cu compresie H.265 over IP și alimentare prin PoE ȘTIRI
Samsung deschide înscrierile pentru cea de-a șasea ediție Solve for Tomorrow: liceenii sunt invitați să transforme ideile în soluții pentru comunitate ȘTIRI
Fotbal feminin: Romania – Maroc 1-0, intr-un joc amical ȘTIRI
SOLE.ro devine retailer oficial în România pentru GESKE German Beauty Tech ȘTIRI
Primăvara are gust de Matcha și… Dubai: arome inedite pentru răsfățul de zi cu zi ȘTIRI
  • Mâncarea de tip „Comfort Food”: De ce ne simțim mai bine după paste?
  • Cum să prepari maioneză de casă rapid cu blenderul vertical în 30 secunde
  • Ceai verde, negru sau de plante: cum alegi și cum prepari
  • Ce cuțite chiar îți trebuie în bucătărie?
  • Bucătărie mică, dar practică: cum o amenajezi fără să o aglomerezi
  • Cele mai bune aplicații pentru a scana documente cu telefonul mobil
  • Cum să îți automatizezi postările pe social media rapid și eficient
  • Renunți la lactate? Ce pui în loc ca să nu-ți lipsească nimic
  • Ficatul, centrul metabolic al corpului: ce poate arăta un simplu set de analize
  • Operație sau kinetoterapie pentru ruptura de coafa rotatorie: ce arată, de fapt, studiile
  • Evidența contabilă a unei ferme mici: ce documente păstrezi
  • Rotația culturilor în grădina de legume: de ce și cum
  • Rotația culturilor în grădină: ce plantezi și după ce
  • Hidratarea în timpul efortului în aer liber: cât și când
  • Protecție solară la câmp: cum îți aperi pielea în fiecare zi
  • Ghid pentru creșterea iepurilor în ferme de tip familial: sfaturi utile
  • Perspectivele culturii de soia în regim irigat în România
  • Cum se testează rezistența unei cutii de pizza la grăsime și temperatură?
  • Cum să alegi plasele antigrindină pentru protecția livezilor eficiente
  • Care sunt cele mai utile ustensile de măsurare pentru bucătărie?
  • Izolarea podului: ce material alegi și cum îl montezi
  • Negocierea cu furnizorii: cum obții condiții mai bune
  • Ce recomandă specialiștii QuickFin.erp companiilor care vor să scape de Excel?
  • Termoizolarea unei clădiri: descoperă detaliile de execuție care fac diferența în timp!
  • Impactul geopoliticii asupra rutelor comerciale și prețului materiilor prime

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.