Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

Cum negociază consumatorii cu băncile după ce au ajuns în instanță? 800 de procese “stinse” amiabil

Posted on By

10 decembrie, București. Vocația Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a evoluat în ultimii 10 ani: de la o platformă de soluționare amiabilă a problemelor, fără a mai ajunge în instanță, la o entitate unde se soluționează inclusiv litigii ce se află deja pe rolul instanțelor!

În ultimii ani, 800 de procese care au debutat în instanță și-au găsit rezolvarea prin conciliere, în cadrul CSALB.

Cum se întâmplă, în practică? La recomandarea judecătorilor, la propunerea băncii sau la inițiativa consumatorilor, părțile care se află într-un proces pot cere (înainte sau după primul termen de judecată) găsirea unei soluții echitabile, rapide și gratuite pentru consumatori, în cadrul CSALB.

Din județele Cluj, Mureș, Alba și Harghita  vin cele mai multe cereri care au ca obiect încheierea unui proces prin intermediul CSALB.

Cele mai frecvente tipologii de procese care se află pe rolul instantelor și care ajung să fie soluționate amiabil au ca obiect renegocierea unor clauze din contractele de credit. Rezultatul constă în restituirea către consumatori a unor sume de bani. Alte litigii au ca obiect contestații la executarea silită sau darea în plată.

Ce soluții se pot obține în urma negocierilor? Citate extrase din hotărârile obținute la CSALB

Două dosare, aflate pe rolul judecătoriei Alba Iulia din anul 2024, s-au încheiat amiabil în cadrul CSALB: „Banca acceptă în urma negocierilor o despăgubire de 1.600 euro și 3.500 lei cheltuieli de judecată pentru un contract de credit din 2007. Totodată, banca acordă o despăgubire de 7.400 euro și 3.500 lei cheltuieli de judecată pentru un alt credit contractat în 2007. Sumele vor fi folosite pentru rambursarea integrală a creditului, iar diferența va rămâne în cont, la dispoziția consumatorilor. Aceștia se obligă să renunțe la cererile de chemare în judecată. Consumatorii vor solicita instanței pronunțarea unei hotărâri care să ia act de aceste renunțări și de înțelegerea amiabilă soluționată în cadrul CSALB”.

„În vederea încheierii pe cale amiabilă a litigiului din anul 2025, comerciantul va acorda consumatorului următoarele: o despăgubire în valoare de 27.700 de lei și 3.600 lei cheltuieli de judecată. Prin acceptarea soluției, consumatorii renunță la alte pretenții legate de cheltuielile de judecată și alte sume datorate și supuse judecății din litigiul menționat. Consumatorii reclamanți se obligă să renunțe la judecată și să depună la dosar cererea de renunțare. Implementarea de către bancă a ofertei de înțelegere amiabilă se va realiza în baza hotărârii de conciliere și a cererii de renunțare la judecată.”

„În vederea încheierii pe cale amiabilă a litigiului de pe rolul instanței din Târgu Mureș, din anul 2025, banca oferă consumatoarei o despăgubire de 4.200 de lei si 2.400 de lei cheltuieli de judecată. Consumatorii reclamanți se obligă să renunțe la judecată și să depună la dosar cererea prin care solicită instanței să ia act de această renunțare. Implementarea de către bancă a ofertei de înțelegere amiabilă se va realiza în baza hotărârii de conciliere, care are puterea unei hotărâri judecătorești.”

„În vederea rezolvării amiabile a dosarului de executare silită, comerciantul va încheia cu consumatoarea F.R un angajament de plată prin care, în calitate de debitoare, va achita suma de 500 RON/lună pentru achitarea integrală a creanței (n.n. care include dobânzi, penalități și datoria neplătită) și a cheltuielilor de executare aferente. Suma va fi virată în contul executorului judecătoresc. Angajamentul de plată trebuie să fie respectat de către clientă, lunar. În caz contrar, se va relua executarea silită prin toate formele prevăzute de lege.”

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB:

„Cererile care vizează soluționarea alternativă a unui litigiu aflat în diferite etape ale procesului pe fond au șanse să se rezolve în doar câteva zile în cadrul CSALB. Din punct de vedere operațional, aceste cereri care vin din instanță intră într-un flux mai rapid de soluționare, deoarece ambele părți cunosc deja problema care a dus la dispută.

Avantajele unei eventuale înțelegeri în afara instanțelor, dar cu sprijinul unui conciliator, sunt evidente. Procesul se scurtează de la câțiva ani la doar câteva zile, iar costurile financiare sunt reduse la zero, deoarece concilierea este gratuită pentru consumatori.

Ponderea împăcărilor pentru cazurile care au venit din instanță este de 100%, semn că sute de oameni au văzut beneficiile concilierii în comparație cu incertitudinea și costurile unui proces clasic și au decis să aleagă calea unor concesii reciproce, iar nu să aștepte decizia judecătorului care este favorabilă doar pentru una dintre cele două părți ale litigiului.

Procentajul maxim mai are o cauză. Aceea că, atât consumatorii, cât și băncile au înțeles că în cadrul CSALB trebuie să abandoneze atât argumentele și atitudinile contencioase, dar și pretențiile solicitate în instanță. Și asta pentru că în conciliere părțile nu mai trebuie să convingă cu argumente și înscrisuri decizia pe care o va emite un judecător, ci să negocieze cu cealaltă parte, prin intermediul unui conciliator și să găsească împreună soluții echitabile și reciproc avantajoase.

Calea echitabilă, propusă în negocieri de către conciliatorii Centrului, ține cont, cu precădere, de situația personală a consumatorilor și mai puțin de litera contractului. Și asta pentru că, de cele mai multe ori, oamenii cheamă băncile în judecată chiar dacă problema lor nu este una de natură juridică, ci financiară. De exemplu, oamenii vor să plătească rate mai mici la un credit, ceea ce instanța nu ar putea să decidă. Prin intermediul CSALB consumatorii pot ajunge să se echilibreze financiar și să continue derularea contractului de credit optimizat, adaptat situației și nevoilor actuale.

Recomandarea noastră fermă pentru bănci este de a-și analiza portofoliul de litigii aflate pe rolul instanțelor pentru a vedea în care dintre ele pot ajunge la o înțelegere cu consumatorii și de a-i îndemna ele însele către conciliere.

Nu în ultimul rând, soluționarea alternativă în cadrul CSALB se înscrie în linia recomandării legale pentru părțile aflate în litigiu, venite din partea judecătorilor, de a încerca împăcarea înaintea începerii procesului. De aceea, o simplă informare din partea judecătorilor privind existența CSALB ar putea rezolva rapid și fără costuri o problemă financiară și ar putea degreva instanțele de procese lungi și dificile.”

***

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Comunicatele de presa

Navigare în articole

Previous Post: Samsung lansează One UI 8.5 Beta pentru un nou nivel de simplitate în utilizare
Next Post: Firewall-ul USG FLEX 50HP al Zyxel Networks obține Premiul pentru Excelență din Taiwan, onorat pentru inovație în securitate

More Related Articles

Jurnaliști internaționali vin la București pentru a susține evenimentul Takeover Disinfo, dedicat combaterii dezinformării Comunicatele de presa
Samsung își extinde gama premium Micro RGB pentru 2026 cu noi dimensiuni și funcții avansate Comunicatele de presa
Participare record și premii pentru România la HONOR Talents Global Design Awards Comunicatele de presa
Synology lansează DiskStation Manager 7.3: eficiență îmbunătățită, securitate sporită și instrumente de colaborare bazate pe inteligență artificială Comunicatele de presa
Samsung va prezenta noua gamă de produse conectate la inteligența artificială la CES 2026 Comunicatele de presa
Pixel Buds 2a, noile căști intraauriculare de la Google Comunicatele de presa
  • Ce buchet de flori cu Stitch se potrivește pentru o absolventă?
  • Bucătăria mănăstirească: Secretele gustului de neuitat din simplitate
  • Ce înseamnă Protecția Premium la o mașină închiriată și ce acoperă concret?
  • Pompele de căldură sunt cu adevărat prietenoase cu mediul sau este doar marketing?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de pâinea și patiseria
  • Cele mai ciudate adaptări ale animalelor marine și ce ne învață despre evoluție
  • Cele mai bune soluții de răcire pentru laptopurile de tip ultrabook
  • De ce trec tot mai multe patiserii și restaurante la pungi de hârtie kraft pentru comenzile la pachet?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de conținutul digital
  • Greșeli frecvente când vine vorba de educația online
  • Greșeli frecvente când vine vorba de viața la țară
  • Ce spune solul înainte de fertilizare și de ce aceeași doză nu merge peste tot
  • Greșeli frecvente când vine vorba de conservarea recoltei
  • Sfaturi pentru mame: Recâștigă-ți încrederea în corp după naștere
  • Greșeli frecvente când vine vorba de apicultura pentru începători
  • Fertilizarea corectă nu se face „după ochi”: cum decide fermierul doza potrivită pentru fiecare parcelă
  • Importanța soiurilor autohtone în conservarea tradiției agricole românești
  • Merită să plătești asigurarea completă în loc să lași garanție la închirierea unei mașini?
  • Funcționează pompa de căldură și la minus 20 de grade?
  • Greșeli frecvente când vine vorba de apicultura
  • Când are o companie nevoie de o firmă de pază? Situații frecvente în București
  • Cursurile SSM, explicate: ce trebuie să verifici înainte de înscriere
  • Analiza beneficiilor externalizării funcțiilor non-core ale firmei moderne
  • Black Friday: ofertele aduc clienții pe site. Pot aceștia să finalizeze comanda?
  • Ce caracteristici tehnice trebuie să aibă o cutie de tort rezistentă la transport și manipulare?

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.