Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

Bridgestone lansează prima anvelopă dedicată autorulotelor: Duravis Camper All Season

Posted on By

București, 27 martie 2026 — Bridgestone, lider global în producția de anvelope și soluții de mobilitate sustenabilă, anunță lansarea primei sale anvelope dedicate autorulotelor: Duravis Camper All Season. Proiectată pentru utilizare pe tot parcursul anului, noua anvelopă combină versatilitatea multi-sezon, capacitatea ridicată de încărcare, rezistența excelentă la uzură și compatibilitatea cu vehicule electrice, oferind siguranță, durabilitate și liniște în orice călătorie.

Duravis Camper All Season asigură un nivel superior de siguranță și control în toate condițiile meteorologice. Anvelopa beneficiază de clasificare A la aderență pe carosabil umed conform etichetei UE, performanțe excelente la frânare pe uscat și este complet pregătită pentru iarnă, fiind certificată 3PMSF și M+S. Performanțele remarcabile pe carosabil umed sunt susținute de un compus bogat în siliciu și de caneluri laterale optimizate pentru evacuarea eficientă a apei. În același timp, rigiditatea îmbunătățită a benzii de rulare contribuie la frânarea pe uscat, iar designul direcțional în formă de V oferă tracțiune optimă pe zăpadă.

„Indiferent dacă vorbim despre călătorii solo sau vacanțe în familie, utilizatorii de autorulote pun pe primul loc siguranța și libertatea de mișcare – fie că este vorba de un weekend spontan sau de o aventură unică în viață,” a declarat Stefano Sanchini, Vicepreședinte Consumer Replacement Bridgestone EMEA. „Duravis Camper All Season a fost dezvoltată exact pentru aceste nevoi, oferind performanță constantă în toate anotimpurile. Prin durabilitate și eficiență kilometraj, gama Duravis este deja recunoscută pentru soluțiile inovatoare, dedicate autorulotelor, oferind încrederea de a merge mai departe, oricând și oriunde.”

Concepută pentru a susține sarcini ridicate, noua anvelopă integrează o structură ranforsată a carcasei, care contribuie la creșterea duratei de viață. În plus, designul optimizat al profilului o face ideală și pentru perioadele lungi de staționare, specifice utilizării autorulotelor. Marcajul CP (Camping Pneu) de pe flanc confirmă că anvelopa este special dezvoltată pentru cerințele specific ale acestui tip de vehicul.

Duravis Camper All Season oferă, de asemenea, o durabilitate excelentă, contribuind la reducerea costurilor pe termen lung pentru utilizatori. Aceasta este posibilă datorită rigidității ridicate a profilului și distribuției uniforme a presiunii de contact, care asigură o uzură echilibrată. În plus, anvelopa este echipată cu o nervură de protecție pe flanc, pentru a preveni deteriorările cauzate de contactul cu bordurile.

Cu o clasificare B la rezistența la rulare, conform etichetei UE, noua anvelopă oferă un echilibru optim între eficiența energetică și performanță, contribuind la un consum redus. În același timp, confortul în timpul deplasării este îmbunătățit datorită unui nivel de zgomot exterior clasificat A – cel mai bun din categorie.

Performanțele avansate ale anvelopei sunt susținute de tehnologia ENLITEN, platforma de ultimă generație Bridgestone care redefinește modul de dezvoltare a anvelopelor. Aplicată pe Duravis Camper All Season, aceasta permite obținerea unor performanțe ridicate fără compromisuri, în paralel cu reducerea impactului asupra mediului și compatibilitatea cu vehicule electrice.Dezvoltată în centrul de cercetare și dezvoltare Bridgestone din Italia, noua anvelopă va fi disponibilă începând cu iunie 2026, în patru dimensiuni, pentru jante de 15 și 16 inci, răspunzând cererii tot mai mari pentru anvelope dedicate autorulotelor în Europa.

Despre Bridgestone în Europa, Orientul Mijlociu și Africa

Bridgestone în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (Bridgestone EMEA) este unitatea regională strategică de business a Bridgestone Corporation, lider global în domeniul anvelopelor și al soluțiilor de mobilitate sustenabilă.

Cu sediul central în Zaventem (Belgia), Bridgestone EMEA are peste 14.000 de angajați și desfășoară activități comerciale în 35 de țări din regiune.

CENTRU DE CERCETARE ȘI DEZVOLTARE și TEREN DE TESTARE  
CHELTUIELI ANUALE GLOBALE PENTRU CERCETARE ȘI DEZVOLTARE  
MAGAZINE COMERCIALE  
FABRICI DE ANVELOPE  

Bridgestone oferă un portofoliu diversificat de anvelope premium, tehnologii pentru anvelope și soluții avansate de mobilitate. Viziunea companiei este de a crea valoare pentru societate și pentru clienți, ca furnizor de soluții sustenabile.

Bridgestone E8 Commitment reprezintă un angajament corporativ global care definește clar valoarea pe care compania se angajează să o ofere societății, clienților și generațiilor viitoare, în opt domenii prioritare:
Energy, Ecology, Efficiency, Extension, Economy, Emotion, Ease și Empowerment.

Aceste principii ghidează prioritățile strategice, procesul decizional și acțiunile desfășurate în toate ariile de activitate ale companiei.

Pentru mai multe informații despre Bridgestone în regiunea EMEA, vă rugăm să vizitați newsroom-ul companiei și site-ul www.bridgestone.com și să urmăriți Bridgestone pe Facebook, Instagram, YouTube și LinkedIn.

ȘTIRI

Navigare în articole

Previous Post: Allianz-Țiriac: 90% dintre românii înțeleg că neatenția costă, dar numai 1 din 5 este protejat printr-o asigurare de răspundere civilă
Next Post: Sezamo marchează un an de la introducerea produselor Marks & Spencer Food: 1 din 10 coșuri de cumpărături conține cel puțin un produs din această gamă

More Related Articles

Controale ale ITM Prahova la agenti economici care plaseaza forta de munca in strainatate FINANCIAR
Cel mai bogat om al planetei e in Romania! Petrece Halloween-ul cu o pleiada de celebritati la Bran ȘTIRI
Ce înseamnă certificatele ISO și care sunt beneficiile pentru un client ȘTIRI
Produsele italienești câștigă teren în e-commerce: 25% dintre comenzile Sezamo includ cel puțin un articol din Italia ȘTIRI
 AsertivO: Lider în Îngrijirea Vârstnicilor din România ȘTIRI
Outfit de bărbați pentru vară – se poate confortabil, dar și elegant în același timp? ȘTIRI
  • Misterul trufelelor transilvănene: „Aurul negru” din pădurile noastre
  • Cum să organizezi o cină festivă cu un buget de 200 lei pentru 6 persoane
  • Interviu cu un Chef cu stele Michelin: Ce lipsește gastronomiei românești?
  • Analiza uleiurilor: Când folosim untura, uleiul de măsline sau untul clarificat?
  • 3 Rețete Ușoare pentru a Adăuga CBD în Mâncărurile Tale
  • De la furnizorul de ambalaje biodegradabile Snick Ambalaje veți găsi și sticle de plastic de 0.5 l
  • Comedia primăverii, „Amor, bucluc și balamuc” dă startul sezonului de comedie
  • Cum să îți cureți telefonul corect (fizic și digital)
  • Cele mai bune platforme de streaming: Seriale de top
  • Hidroizolatii Conduraru – importator si aplicator autorizat Danosa in Romania
  • De ce scade randamentul tehnologiei moderne?
  • Comedia primăverii, „Amor, bucluc și balamuc” dă startul sezonului de comedie
  • De ce este important să evităm supra-lucrarea solului
  • Fundația pentru Educație, Științe și Arte (FEDUSA) anunță finalizarea dezvoltării platformei educaționale inovatoare COMPER EDUTEST
  • Rolul planificării agricole pe termen lung
  • Comedia primăverii, “Amor, bucluc și balamuc” dă startul sezonului de comedie
  • Cum să construiești o seră sustenabilă
  • Cum să cultivi legume în paturi ridicate
  • Cum să folosești îngrășăminte naturale
  • Cum să creezi un habitat pentru insecte benefice

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.