Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

Ministrul Educatiei da aigurari: „toate unitatile de invatamant vor avea fondurile necesare pentru plata facturilor la utilitati”

Posted on By

[ad_1]

Ligia Deca, ministrul Educației, a transmis la sfârșitul ultimei ședințe a Executivului că nu se pune problemea închiderii școlilor în perioada următoare, susținând acest fapt cu argumente: „Există, sigur, o preocupare pentru a ne asigura că, în condiții de iarnă, toate unitățile de învățământ vor avea fondurile necesare pentru plata facturilor la utilități. Aș vrea să amintesc că această plată, aceste tarife la utilități pentru unitățile de învățământ preuniversitar sunt plafonate; sunt plafonate la un nivel care în mod normal, pe consumuri similare, nu ar trebui să permită creșterea facturilor. Dar, împreună cu domnul prim-ministru am avut o întâlnire care a inclus prefecții din toate județele, care a inclus ministrul Energiei și ministrul afacerilor interne, în așa fel încât să vedem ce probleme există în fiecare județ – a fost o întâlnire în regim de videoconferință. Ne-au mai fost sesizate de către diferite județe probleme punctuale care nu țin neapărat de tarife, țin de modul în care se desfășoară acest proces, de tipul de furnizor, de tipul de contracte. Le avem pe toate în atenție și am promisiunea din partea tuturor colegilor mei din Guvern că orice situație în care școlile se află în dificultate va fi tratată cu prioritate și vom aloca sumele necesare astfel încât procesul să continue fizic, față în față, pe tot parcursul sezonului rece.

 (…) Dacă există probleme, este bine ca ele să fie aduse în atenția ministerului și în atenția Guvernului în ansamblu cât mai din timp și am solicitat acest lucru tuturor inspectorilor generali și tuturor directorilor de școli, dacă previzionează probleme să ni le spună din timp, în așa fel încât să-i putem ajuta să nu ajungem în situații de tipul economiei de energie sau de gaz la școli. Nu este cazul. Avem toate fondurile necesare pentru ca școlile să-și continue activitatea normal”, a conchis șefa Educației.

foto: ziare.com

Articolul Ministrul Educatiei da aigurari: „toate unitatile de invatamant vor avea fondurile necesare pentru plata facturilor la utilitati” a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link

ȘTIRI

Navigare în articole

Previous Post: Mierea de Manuka: beneficii pentru sanatate si frumusete (P)
Next Post: Noul ministru al Educatiei, intalnire cu reprezentantii sindicatelor din domeniu

More Related Articles

Ministrul Apararii Nationale SI-A DAT DEMISIA! ȘTIRI
SPATIUL VERDE NU E LOC DE PARCARE! Numai marti, 32 de soferi amendati in Sectorul 2 ȘTIRI
Poftiti sa aflati tainele satului la Targul Mestesugurilor Traditionale! ȘTIRI
S-a mai scris o pagina de… Istoria Jazz-ului la Ploiesti ȘTIRI
**Show imersiv pe scena Sălii Radio de Ziua Internațională a Pianului susținut de pianista Sînziana Mircea** ȘTIRI
Anunt major pentru bucuresteni! Se intampla la reteaua de termoficare ȘTIRI
  • Ghidul liderului pentru echipe hibride
  • Digitalizarea ABUNDENT FARM SRL
  • Sfaturi utile pentru planificarea anticipata a ceremoniilor funerare
  • Electricitatea auto: ghid complet pentru diagnosticarea și repararea sistemelor electrice ale mașinii tale
  • Impactul social media asupra încrederii în branduri

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

  • Vinul roșu vs. Vinul alb: Mituri despre temperatură și decantare
  • De ce un grătar ceramic schimbă complet felul în care privești gătitul lent
  • Ce acoperă de fapt asistența rutieră inclusă la închirieri auto în Cluj?
  • Arta plating-ului: 5 tehnici simple pentru farfurii ca la restaurant
  • De ce rețetele video arată diferit față de ce iese în cuptor?
  • Cele mai bune gadgeturi sub 100 de lei: utile și accesibile
  • Cum funcționează sunetul la un pian față de o orgă: înțelegerea mecanismului
  • TransilvaniaON.ro – ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune
  • StiriCJ.ro – platformă de informare online dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj
  • Este Satu Mare doar un judet de tranzit? Expert in turism: „Lipsește coordonarea la nivel județean”
  • Grădina Lu’ Ion din Vișeu de Sus readuce farmecul Maramureșului autentic: tradiție vie, ospitalitate și liniște pentru turiști
  • Turismul românesc, sabotat din interior: când orgoliile și birocrația blochează dezvoltarea
  • TransilvaniaON.ro – ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune
  • Cozia Mountain Run revine pe 4 iulie 2026 cu cea de-a XIV-a ediție
  • StiriCJ.ro – platformă de informare online dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj
  • Dotează-ți ferma cu utilaje agricole performante
  • Grădina Lu’ Ion din Vișeu de Sus readuce farmecul Maramureșului autentic: tradiție vie, ospitalitate și liniște pentru turiști
  • TransilvaniaON.ro – ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune
  • Cozia Mountain Run revine pe 4 iulie 2026 cu cea de-a XIV-a ediție
  • StiriCJ.ro – platformă de informare online dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj
  • Ghidul liderului pentru echipe hibride
  • Digitalizarea ABUNDENT FARM SRL
  • Sfaturi utile pentru planificarea anticipata a ceremoniilor funerare
  • Electricitatea auto: ghid complet pentru diagnosticarea și repararea sistemelor electrice ale mașinii tale
  • Impactul social media asupra încrederii în branduri

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.