Skip to content

arborele.ro

Conectează-te cu natura

  • Acasa
  • AFACERI
  • CASA ȘI GRĂDINĂ
  • FINANCIAR
  • GASTRONOMIE
  • HORECA
  • MARKETING
  • PE ROȚI
  • PRESTĂRI SERVICII
  • OFERTE
  • SĂNĂTATE
  • SPORT
  • ȘTIRI
  • TURISM
  • Toggle search form

“Mihai Viteazul Printul intrat in legenda Europei”- proiectie de gala la Ploiesti

Posted on By

[ad_1]

EMOȚIONANT: Municipiul Ploiești găzduiește proiecția de gală a filmului “Mihai Viteazul Prințul intrat în legenda Europei”.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 15 octombrie 2022, de la ora 19.00, la Cinema City din AFI Ploiești, în prezența actorilor principali Denis Ștefan și Aurelian Man, originari din Ploiești, și a regizorului, Mihaela Mihai. La gală vor participa autorități locale, precum și o serie de invitați speciali, inclusiv din străinătate.

Din distribuția filmului fac parte actori apreciați, atât în țară cât și în străinătate, alături de celebra actriță Maia Morgenstern.

Teebuie știut: Orașul Ploiești este ctitorit de voievodul Mihai Viteazul, rolul domnitorului revenind actorului Denis Stefan.

Este, în această nouă peliculă, povestea voievodului care, la acea vreme, a cutremurat gândurile și acțiunile Europei, cucerind încrederea conducătorilor țărilor europene ale epocii sale, înainte să împlinească vârsta de 40 de ani. Un vizionar care a dus la crearea României de astăzi și al cărui destin a rămas pentru totdeauna în istorie.

Filmul are audiență generală și se bazează pe documente și declarații, în premieră, ale prof. pr. dr. Vasile Oltean, teologul care a descoperit un manuscris rar despre Mihai Viteazul și obiecte aparținând domnitorului.

Primăria Municipiului Ploiești este partener oficial al acestui eveniment cinematografic deosebit.

Articolul “Mihai Viteazul Printul intrat in legenda Europei”- proiectie de gala la Ploiesti a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link

ȘTIRI

Navigare în articole

Previous Post: Pustani inarmati cu cutit au vandalizat foisoarele din parcul „Nichita Stanescu” din centrul Ploiestilor! Trei dintre ei au fost retinuti”
Next Post: COMUNICATELE UGIR SI FPTR DIN 17.05.2023

More Related Articles

TEZAUR UMAN VIU, „Maica iei strabune”- nonagenara Veturia Suciu este la Ploiesti, sa ne bucure inimile ȘTIRI
Românii devin mai siguri pe cunoștințele lor financiare, iar 4 din 10 iau în calcul un credit pentru nevoi personale în perioada următoare ȘTIRI
Cum alegem un aparat de aer conditionat: Ghidul complet pentru o alegere corectă ȘTIRI
ATEN VE8662, noul transceiver HDMI True 4K cu compresie H.265 over IP și alimentare prin PoE ȘTIRI
EVENIMENT: Football Museum Bucharest si-a deschis portile! ȘTIRI
Concertul Regal caritabil revine pe scena Ateneului Roman in sustinerea tinerilor artisti ai Romaniei ȘTIRI
  • Cresterea vizibilitatii in era digitala actuala
  • Cum AI-ul poate prezice comportamentul de cumpărare
  • Patchcord fibră optică multimode OM3: de ce este cel mai des folosit pentru conexiuni în cablarea structurată
  • Rolul designului de produs în competiția pe piața externă
  • Cum să-ți crești vânzările organice: strategii eficiente

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

  • Comparativ: Air Fryer vs. Cuptor clasic – investiție în 2026
  • Există nacele pentru lucrări de întreținere la echipamentele de telecomunicații?
  • Secretele cozonacului pufos: Frământare până „transpiră grinda”
  • Mâncarea ca medicament: Crește-ți imunitatea toamna
  • Kimchi: istorie, preparare și beneficii pentru sănătate
  • Cele mai bune platforme pentru cursuri online gratuite
  • Cum să folosești Google Search ca un detectiv: Operatori avansați
  • Istoria jocurilor video: De la Pac-Man la Realitatea Virtuală
  • Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
  • De ce contează designul interior într-un spațiu de lucru
  • Ghid practic pentru gestionarea calmă a colicilor la bebeluș
  • Sfaturi practice pentru organizarea camerei copilului
  • Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
  • Cris Smile Studio Clinica și Cabinetul Stomatologic din Sectorul 5, București — Ghid complet despre servicii, echipă și filosofia de tratament
  • Compania DDD® – Ghid complet despre serviciile DDD în România
  • Cum să înființezi o livadă de pomi fructiferi
  • Rolul cooperativelor agricole în negociere
  • Gestionarea bolilor foliare la culturile de toamnă
  • Browser sau aplicație, ce aleg cei care joacă de ani buni
  • Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
  • Cresterea vizibilitatii in era digitala actuala
  • Cum AI-ul poate prezice comportamentul de cumpărare
  • Patchcord fibră optică multimode OM3: de ce este cel mai des folosit pentru conexiuni în cablarea structurată
  • Rolul designului de produs în competiția pe piața externă
  • Cum să-ți crești vânzările organice: strategii eficiente

Vrei sa publici un articol ? Solicita o oferta de pret personalizata pe [email protected]

[email protected]

Copyright © 2026 arborele.ro.

Powered by PressBook Green WordPress theme

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.